A 13–a ediție a evenimentului “Lumea Geospațială” s-a impus ca fiind cel mai important eveniment dedicat comunității geospațiale din România într-o piață IT extrem de dinamică. Cu acest prilej, Aurel Băloi , noul director general, ne-a prezentat câteva dintre elementele noii strategii a companiei Intergraph Computer Services (ICS).
„Ideea de comunitate și crearea unui cadru de colaborare și de împărtășire a experiențelor a fost și continuă să fie cheia succesului <<Lumii Geospațiale>>”, ne-a declarat Aurel Băloi.
“Am reușit să construim o comunitate în care se exprimă atât oameni specializați în domeniul IT, cât și experți tehnici și manageri de business din administrații publice, companii de utilități, infrastructuri critice și instituții de ordine și siguranță publică. Prezentări în plen, mese rotunde, ateliere practice, „colțul consultantului, concursuri sunt doar câteva activități care au captat interesul participanților. Din acest an, au fost alocate secțiuni separate domeniilor cercetării și educației. Colaborarea cu mediul academic este o prioritate pentru noi, iar prezența în număr din ce în ce mai mare a reprezentanților universităților demonstrează sinergia creată. Suntem siguri că prin aceasta stimulăm noi oportunități de colaborare pe viitor. În plus, programul educațional, Intergraph University, prin intermediul căruia li se oferă studenților și profesorilor acces la platformele tehnologice Hexagon și Intergraph a devenit o permanență și s-a lărgit cu fiecare an care a trecut.”
Ca de obicei, “Colțul consultantului” a atras prin „operațiile pe cord deschis” în care consultanța s-a realizat prin demonstrații live ale soluțiilor din portofoliu. Tot aici, soluțiile Intergraph au fost definitivate prin adăugarea componentelor complementare (hardware, soluții de monitorizare, achiziție și procesare de date, echipamente de măsurare) oferite de partenerii noștri prezenți în standurile expoziționale.
Instituția proactivă – datele și serviciile deschise
“Lumea geospațială” a propus un nou capitol de dezbateri pentru a conștientiza nevoia de proactivitate în sectorul public și evoluțiile necesare pentru a crea acest tip de instituții proactive.
“Instituția proactivă este prioritară pentru Uniunea Europeană, care definește două zone de interes pentru dezvoltarea acestui concept. Prima zonă de interes vizează guvernarea deschisă (open government), fiind orientată spre producerea de date și exploatarea acestora prin servicii și decizii deschise în instituțiile publice. Pe baza conceptului de guvernare deschisă, a doua zonă de interes este crearea unui punct unic de contact în administrația publică. Obiectivele Conferinței au fost conștientizarea importanței acestor două zone de interes și pașii de urmat pentru dezvoltarea guvernării deschise în România. ” a declarat Aurel Băloi.
Ecosistemul informațional național
Contribuția la dezvoltarea unui nou ecosistem informațional național este unul dintre obiectivele strategice ale ICS.
“Considerăm că prin crearea unui ecosistem național de informații se poate înregistra o evoluție importantă în dezvoltarea instituțiilor publice. Acest ecosistem se bazează pe doi piloni fundamentali: tehnologiile geospațiale și interoperabilitatea implementată prin standarde de schimb de informații. ” a declarat Aurel Băloi.
“Primii pași în construirea acestui ecosistem, am reușit să-i facem în domeniul ordinii și siguranței publice. Astfel, prin proiectele implementate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), primele standarde de informații au fost implementate în România, iar comunicarea informațiilor a fost standardizată, simplificată și automatizată” a continuat Aurel Băloi.
”ICS consideră că dezvoltarea unui ecosistem informațional național este un element fundamental pentru trecerea instituțiilor guvernamentale într-o nouă etapă de dezvoltare. De asemenea, acest ecosistem este fundamentul tehnologic și instituțional pentru crearea punctului unic de contact, în linie cu evoluția și cerințele internaționale.”
Saas – Soluții în cloud pentru instituțiile publice sau pentru companiile de utilități
O altă schimbare importantă în strategia ICS este disponibilitatea soluțiilor Intergraph atât “on premises”, cât și ca servicii (SaaS – Software As A Service). În acest context, ICS a creat propriul centru de date în România. Serviciile în cloud ale companiei asigură suveranitatea datelor și implementează un set de politici stricte de securitate atât la nivel informatic, cât și la nivel fizic.
“SaaS este fără îndoială o piață emergentă, dar considerăm că va înregistra în curând creșteri importante. Există în România aproximativ 3200 de autorități administrativ teritoriale și multe companii de utilități de talie medie sau mică, care nu pot investi în infrastructură software și hardware, sau nu-și permit experți care să le administreze, cu toate că au mare nevoie. De aceea soluțiile geospațiale pe care le propunem, în forma software disponibil online pe bază de abonament care înlocuiește investițiile cu cheltuielile, contribuie la crearea unui parteneriat din care cu toții câștigăm.” a precizat Aurel Băloi.
O nouă etapă în evoluția Intergraph
“Intergraph are o nouă echipă de management, iar eu sunt exponentul noului val de tineri care s-a alăturat companiei. În prezent, avem peste 40 de angajați și colaboratori, ICS trecând la o nouaă etapă de dezvoltare, transformându-se dintr-o companie mică într-o companie de talie medie. În acest context, a fost necesar să schimbăm procesele interne și modul de interacțiune cu clienții. ” a precizat Aurel Băloi.
“Intergraph era cunoscută ca o companie care dezvoltă soluții specializate pentru clienți speciali. Astăzi, încercăm să extindem acest concept astfel încât, alături de soluțiile specializate prin valorificarea cunoștințelor acumulate, să implementăm soluții standard pentru procese standard. Dorim să generalizăm și să reutilizăm în viitoarele implementări cunoștințele dobândite pentru fiecare domeniu de activitate în parte (urbanism, drumuri, spații verzi, etc.).
Beneficiile sunt însemnate atât pentru noi, cât și pentru clienții noștri. Implementările se vor realiza însă mai rapid, fără riscuri – soluția putând fi testată înainte de achiziție, cu optimizarea resurselor și cu costuri semnificativ reduse.” a concluzionat Aurel Băloi.