SAP a inregistrat o crestere cu 41% a veniturilor pe segmentul cloud
SAP SE, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, a anunțat rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru din…
SAP SE, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, a anunțat rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru din…
SAP SE si IBM au anuntat ca SAP a ales IBM pentru a fi principalul furnizor strategic de servicii bazate pe infrastructuri de tip Cloud, pentru admini…
Xerox şi Microsoft au semnat, în premieră, un parteneriat la nivel local, prin care clienţii celor două companii beneficiază de soluţii de imprimare ş…
Ymens, primul broker de cloud din România, devine Microsoft Gold Collaboration & Content Competency Partner, confirmând expertiza amplă deținută în…
VCE, lider gobal în sisteme de infrastructură convergentă și cloud, anunță că KMG International (denumită anterior Rompetrol), una dintre cele mai cuno…
GECAD NET a înregistrat în primele șase luni ale acestui an o creștere de peste 6 ori a numărului de clienți care au migrat către soluții cloud, benefi…
IBM România a organizat în data de 24 iunie in cadrul Academiei Tehnice Militare din București evenimentul ”IBM Cyber Security and Cloud services faci…
Ymens, primul broker de cloud din România anunță numirea Alinei Georgescu în poziția de Director de Vânzări. Un prim pas strategic făcut odată cu numir…
IBM a anunțat astăzi că organizațiile de toate dimensiunile – de la start-up-uri, la corporații – adoptă rapid IBM Bluemix pentru a dezvolta software î…
IBM a lansat astăzi un nou cloud marketplace care reunește portofoliul vast de capabilități cloud IBM și servicii third party într-o manieră care oferă…