Cele mai recente date lansate de Comisia Europeană, arată că astăzi, chiar dacă tot mai mulți oameni sunt conectaţi on-line, aproape 50% din populația Europei are competențe digitale insuficiente pentru mediul de lucru de acum. România depăşeşte cu mult valorile medii europene, aşa cum a relevat Raportul Agendei Digitale (Digital Agenda Scoreboard), care a evaluat progresele înregistrate cu privire la obiectivele stabilite în Agenda digitală pentru Europa (DAE).

Iată că diviziunea digitală persistă, deşi ne aflăm într-un moment în care este nevoie de mai mulți specialiști în domeniul ITC decât oricând înainte și locuri de muncă legate de ITC sunt create cu mult mai repede decât în ​​alte sectoare. Cererea şi angajarea forţei de muncă ce deţine competenţe digitale a crescut cu peste 2 milioane de locuri de muncă din anul 2000, iar aceste locuri de muncă sunt în creștere de șapte ori mai rapid decât ocuparea forței de muncă în general (sursă Comisia Europeană).

Numărul de persoane care folosesc Internetul cel puțin o dată pe săptămână în UE a crescut de la 60% la 72% începând cu anul 2010 şi România se află între ţările ce a înregistrat importante progrese în acest sens. De asemenea, România deţine în continuare o valoare fruntaşă când vine vorba de viteza conexiunilor digitale, dar, dacă la nivel european doar 20% din populaţie nu a utilizat vreodată Internetul, la noi în ţară procentul este dublu (42%). Acest fapt se reflectă la nivelul forţei de muncă unde, dacă în Europa 39% dintre angajaţi şi potenţialii angajaţi deţin competenţe digitale insuficiente şi doar 14% nu posedă deloc abilităţi digitale, în România 83% din forţa de muncă nu deţine competenţe digitale suficiente, iar 41% sunt analfabeţi digital. La nivelul UE jumătate din populaţie a cumpărat online şi a interacţionat cu administraţia publică prin e-guvernare, în timp ce la nivel naţional doar 8,3%, respectiv 5% din populaţie a folosit aceste servicicii.

Raportul Agendei Digitale a arătat date conform cărora Comisia este pe cale de a finaliza 95 din cele 101 de acțiuni digitale până în 2015, ceea ce arată un progres bun. Cetățenii și organizaţiile din UE sunt din ce în ce mai mult on-line, fac cumpărături mai mult și au o mai mare încredere și competențe în domeniul ITC. Cu toate acestea, de multe ori le lipseşte conexiunea de mare viteză – în special în zonele rurale – pentru a-şi satisface acest apetit digital și decalajul competențelor digitale ce se profilează rămâne încă o mare problemă.

ECDL ROMANIA susţine în continuare Agenda Digitală pentru Europa a Comisiei Europene, considerând-o ca fiind o inițiativă oportună și necesară. Competențele digitale îmbunătățite și dezvoltarea aptitudinilor IT vor juca un rol critic în revigorarea economiei României, prin educarea unei forțe de muncă inovative și minimizarea diviziunii digitale și vor fi parte integrantă din succesul pe care îl va înregistra politica unei creșteri inteligente, susținute și inclusive.

Prin reţeaua de Centre de Testare ECDL dezvoltată la nivel naţional şi prin proiectele derulate, ECDL ROMANIA asigură tuturor oportunitatea de a obţine şi de a-şi certifica la standard internaţional şi pe un anumit nivel competenţele digitale. Tinerii, elevii, studenții, funcționarii publici sau angajații în companii își pot dovedi abilitățile IT prin intermediul Permisului ECDL.