Un sondaj lansat și implementat de Softlead, la care au participat peste 100 de companii din România, atât din rândul dezvoltatorilor de soluții software, cât și din linia achizitorilor și utilizatorilor de astfel de aplicații, pune la dispoziția celor interesați rezultatele studiului.

În funcție de tipologia de afacere pe care o reprezintă, participanții la chestionar au fost împărțiți în 2 categorii, achizitori și dezvoltatori de aplicații software, beneficiind de un set personalizat de întrebări.

Astfel, companiile care au acceptat să răspundă întrebărilor Softlead au următorul profil: 14% au peste 800 de angajați, 9.3% între 401 și 800 de angajați și 36.4% sunt companii mici, cu până la 10 colegi.

Cele mai multe dintre soluțiile software comercializate sunt cele de tip Customer Relationship Management (CRM) și cele de tip e-commerce (40%), fiind urmate de soluțiile dedicate managementului documentelor (36.9%) și de cele de outsourcing (35.4%). Foarte căutate sunt, de asemenea, aplicațiile informatice de tip Enterprise Resource Planning (ERP) – 32.3%, precum și cele de Business Intelligence (BI) (29.2%) sau Sales Force Automation (SFA) – 26.6%.

În România, cele mai apreciate canale de distribuție a aplicațiilor software sunt, în ordinea importanței: pagina web a companiei/a produsului software (78.8%), reseller-ii (33.3%) și platformele de tip marketplace (27.3%). În cadrul acestora, dezvoltatorii de aplicații informatice sau companiile care comercializează identifică toate instrumentele necesare pentru a ajunge direct la utilizatorii finali. De asemenea, și programele de afiliere sunt o oportunitate, dar se pare că pe plan local acestea încă mai au loc de creștere (doar 22% dintre respondenți optează în acest moment pentru astfel de programe).

În vederea promovării propriilor soluții software, cele mai multe dintre companiile producătoare aleg campaniile de optimizare pentru motoarele de căutare (79.4%) și pe cele dedicate rețelelor sociale (76.2%). O mare parte dintre respondenți au identificat o oportunitate în promovarea în cadrul platformelor specializate, așa cum este, pentru piața din România, www.softlead.ro (58.7%). Aceasta le oferă companiilor înscrise posibilitatea promovării prin campanii punctuale sau pe termen lung, precum și posibilitatea vânzării produselor sau serviciilor oferite, gestionând, în mod obiectiv, imaginea acestora și generând lead-uri pentru fiecare dintre potențialii cumpărători interesați.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale procesului de vânzare a unei aplicații software este dat de stabilirea prețului pentru o licență de produs. Dacă în cazul serviciilor lucrurile sunt mai simple, în mod evident, pentru segmentul vânzării de soluții software, fie că este vorba despre module sau de achiziționarea lor completă, criteriile sunt distincte. Diferențele de preț, crearea unor pachete produs + serviciu (consultanță, implementare, mentenanță etc.), toate acestea lărgesc orizontul potențialului achizitor, care nu are, de cele mai multe ori, o bază de informații ajutătoare. Acesta este motivul pentru care Softlead a dorit să afle care este modalitatea de a construi un preț valid pentru un produs software.

Cei mai mulți dintre respondenți, consideră că cei mai relevanți indicatori în stabilirea prețului pentru o aplicație informatică sunt dați de: numărul de licențe achiziționate (60%), tipologia/numărul de module (58.5%), precum și numărul de utilizatori (53.8%).

Atunci când ecuația achiziției implică și modalitățile de plată, așa cum era de așteptat, cei mai mulți dintre respondenți preferă să plătească atât cât consumă (62.5%), fie că este vorba despre servicii sau despre modulele aplicațiilor software vizate.

Pentru perioada următoare, beneficiarii soluțiilor software sunt interesați și de achiziționarea unor pachete de servicii care să ajute, din punctul de vedere al performanțelor, activitatea aplicațiilor software. Astfel, pe primul rând în topul serviciilor de care sunt interesate companiile și utilizatorii direcți de aplicații se află serviciile de training (47.1%), urmate de cele de consultanță și de cele de implementare (41.2%).

Cu siguranță, dincolo de toate aceste perspective ale producătorilor de aplicații software sau ale beneficiarilor, cel mai important aspect este dat de modul în care aceștia din urmă aleg furnizorul. În opinia respondenților Softlead, cel mai important parametru este dat de costul aplicației (79.2%), urmat de experiența (redată prin portofoliu) a companiei producătoare de soluții informatice (70.8%) și apoi de vechime (33.3%).