foodpanda, împreună cu brandurile afiliate hellofood și Delivery Club, au anunțat astăzi obținerea unei noi runde de finanțare, în valoare de 60 de milioane de dolari, de la un grup de investitori, printre care se numără  Falcon Edge Capital și Rocket Internet AG.

Din momentul lansării, în 2012, foodpanda/hellofood a obținut finanțări în valoare de peste 100 milioane de dolari. Recent, platforma globală de comenzi de mâncare a achiziționat concurentul Delivery Club, devenind lider pe piața rusească de comenzi de mâncare.

 „Suntem foarte mulțumiți de această dovadă de încredere, recunoașterea succesului de care se bucură foodpanda/hellofood în prezent. Noua investiție va fi alocată pentru extinderea platformei pe piețele în care activează, prin semnarea de parteneriate cu și mai multe restaurante din mai multe orașe, precum și îmbunătățirea serviciilor oferite clienților. Ne dorim să devenim lider pe toate piețele în care activăm și să creăm cea mai simplă modalitate de a comanda mâncare pentru oricine, de oriunde”, spune Ralf Wenzel, Global Managing Director foodpanda/hellofood.

Platforma online pentru comenzi de mâncare ajută restaurantele să își crească vânzările prin intermediul site-ului și al aplicației, oferindu-le totodată tehnologii și instrumente de analytics performante. Clienții își pot alege mâncarea preferată online, iar foodpanda procesează comanda și o trimite direct către restaurant, care se ocupă de livrare. Compania a lansat recent noua generație a aplicației pentru mobil, disponibilă pentru terminalele smart cu cele mai importante sisteme de operare.

În 2013, foodpanda a obținut o finanțare de peste 20 milioane de dolari de la fondurile de investiții Phenomen Ventures și Investment AB Kinnevik, și 8 milioane de dolari de la iMENA Holdings. Alte 20 milioane de dolari de la un grup de investitori, printre care și Phenomen Ventures, au fost obținute în februarie 2014.

foodpanda.ro colaborează, în prezent, cu peste 200 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța, fiind lider de piață pe sectorul platformelor online pentru comenzi de mâncare din România.