Acum 6 ani aveam onorabila vârstă de nouă ani, eram la Sovata (unde cică a făcut Nelu armata) și așteptam cu nerăbdare să mă întorc acasă și să instalez Windows 10. Au trecut șase ani de atunci (una dintre cele mai lungi perioade între două versiuni de Windows) și astăzi sunt în măsură să vă povestesc despre Windows 11 (primul meu test complet care privește o versiune de Windows).
Pentru a scrie acest test, am testat două build-uri (cel “scăpat” de Microsoft înainte de 24 iunie și cel oficial lansat după această data – build dedicat dezvoltatorilor). L-am instalat atât pe un calculator fizic, cât și în mașină virtuală. În consecință, consider că am destul de multe să vă spun despre Windows 11.
La întrebarea din titlu, nu vă pot da însă un răspuns fair play în acest moment. Motivul este că o parte semnificativă din noile facilități nu sunt disponibile în acest build. Menționez că discutăm de un prim build, nu de o versiune beta sau release candidate.
Din punctul meu de vedere, poate subiectiv fiind fan Windows, consider că Windows 11 este un release important. Nevoia existenței obligatorii a modului TPM va îmbunătăți semnificativ securitatea sistemului de operare.
Noul meniu Start este, probabil, schimbarea cea mai evidentă. Plasat pentru prima dată este plasarea în centrul task-barului, facilitate preluată de la defunctul Windows 10X. Există o mini-componentă de IA, care învăță pe baza utilizării și plasează aplicațiile frecvent utilizate ca să fie cât mai simplu de accesat în meniul de start.
Dar schimbările importante abia urmează în următoarele relase-uri… Suport pentru aplicațiile Android pe Windows (cine credea că se va întâmpla) și integrare cu Amazon Store.
Modificările de substanță (care nu privesc utilizatorii finali) sunt însă foarte numeroase. Magazinul de aplicații Microsoft Store și posiblitatea oferită dezvoltatorilor de a urca kit-urile de instalare în format EXE sau MSI pe noul Store sunt doar două exemple.
Pentru mai multe informații, vă invit să citiți articolul din revistă. De asemenea, promitem că revenim cu un review pentru prima versiune beta.
Andrei Cojocaru