Dassault Systèmes, liderul mondial în dezvoltarea de soluții software pentru proiectarea 3D, alături de partenerii săi din România, CENIT, Magic Engineering și CAELYNX, organizează Transportation & Mobility Solutions Experience Forum. Evenimentul dedicat inovației și  tehnologiilor de ultimă generație din domeniul auto va avea loc marți, 8 decembrie 2015 la Grand Hotel Marriott București.

Transportation & Mobility Solutions Experience Forum va reuni specialiști din companiile locale și liderii în realizarea și implementarea soluțiilor software pentru proiectare și producție cu scopul de a răspunde nevoilor și provocărilor de dezvoltare prin accelerarea inovației, reducerea costurilor și creșterea competitivității.

Experiențe din domeniu și lideri locali

Evenimentul va explora modul în care companiile pot beneficia de un set complet de soluții de inginerie orientate pe proces și va beneficia de exemple concrete din industrie, sub forma unor prezentări din culisele clienților, best practices locale în utilizarea produselor Dassault Systèmes. Domnul Constantin Stroe, Deputy Chairman of Board of Directors al grupului Renault Dacia va fi Key Note Speaker al evenimentului.

Monopost de Formula 1 prezentat în cadrul evenimentului

Monopostul construit de studenţii Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, care a participat la competiția internatională Formula Student Ungaria va fi prezentat de asemenea în cadrul evenimentului. Participanții  vor avea ocazia să analizeze monopostul de 297 de kg care atinge suta de kilometri în doar 4,3 secunde și de a discuta cu reprezentanții echipei.

România este astăzi unul dintre statele europene cu cea mai rapidă creștere a producției auto datorită investițiilor masive, atât străine cât și locale, în industria mijloacelor de transport. În acest context, Dassault Systèmes își propune să reunească într-un cadru colaborativ companiile din România pentru a discuta despre provocările și soluțiile de eficientizare a proiectării, simulării și producției de  automobile, piese, subansamble și a liniilor tehnologice necesare producerii lor” declară Niculae ION, Value Solutions, EUROMED, Dassault Systèmes.