SAP AG, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business, continuă să domine topurile companiei de cercetare şi consultanţă în IT Gartner Inc., fiind recent nominalizată ca lider de piaţă în trei rapoarte diferite, din domeniul aplicaţiilor mobile şi al soluţiilor pentru companiile din sectorul utilităţilor.
În rapoartele “Magic Quadrant for Mobile Application Development Platforms (MADP)” şi “Magic Quadrant for Mobile Device Management (MDM)”, SAP este recunoscută ca lider în urma evaluării SAP Mobile Platform şi a portofoliului SAP Mobile Secure, ce includ soluţia pentru managementul dispozitivelor mobile SAP Afaria, soluţia pentru gestionarea conţinutului mobil SAP Mobile Documents şi soluţia pentru managementul aplicaţiilor mobile SAP Mobile App Protection.
„Întrucât piaţa a ajuns într-un stadiu incipient al culturii de masă, Gartner se aşteaptă ca liderii acestor topuri să înregistreze profituri şi să aibă un grad scăzut de risc, precum şi rezultate bune în cadrul proiectelor, deoarece piaţa începe să se consolideze pe măsură ce creşte concurenţa. Liderii nu trebuie să fie buni doar la dezvoltarea şi implementarea multiplatformelor, ci trebuie să aibă şi o viziune asupra companiilor multi-channel, să sprijine standardele, să înţeleagă foarte bine cerinţele IT şi să beneficieze de canale scalabile şi parteneri, pentru a putea vinde. De asemenea, liderii trebuie să ofere platforme care să fie uşor de achiziţionat, programat, implementat şi actualizat. Liderii se pot concentra în primul rând fie pe vânzările B2C, fie pe cele B2E, însă scorurile pentru viziune şi execuţie sunt mai mari în cazul furnizorilor care pot acoperi ambele situaţii”, se arată în raportul întocmit de Gartner.
„SAP este singurul furnizor ce ocupă poziţii de top în ambele rapoarte întocmite de Gartner, ceea ce, în opinia noastră, demonstrează faptul că suntem singurul furnizor ce oferă o soluţie completă ce poate fi implementată atât la locaţie, cât şi în cloud. Faptul că am pariat de la bun început pe mobilitate a permis SAP să construiască una dintre cele mai complexe platforme mobile de tip B2C şi B2E din industrie, precum şi cel mai complex portofoliu de aplicaţii mobile şi soluţii mobile pentru management, dar şi o reţea extinsă de clienţi şi parteneri”, a declarat Nick Brown, Vicepreşedinte Senior al Mobile Strategy and Market Development, SAP.
În domeniul soluţiilor pentru companiile din sectorul utilităţilor, în raportul “Magic Quadrant for Utilities Customer Information Systems (CIS)”, SAP este recunoscută ca lider de piaţă datorită „capacităţii sale de execuţie”.
„Întrucât continuăm tradiţia de a fi numiţi lideri de piaţă pe segmentul CIS de către Gartner, obiectivul nostru este acela de a oferi o abordare integrată, ajutând companiile să îşi desfăşoare operaţiunile în mod eficient, într-un mediu schimbător. În întreaga lume, companiile din domeniul utilităţilor, atât cele de pe pieţele reglementate, cât şi de pe cele liberalizate, depind de pachetul de soluţii SAP Customer Relationship Management and Billing for Utilities pentru implementarea proceselor ce oferă un plus de valoare operaţiunilor şi clienţilor lor”, a declarat James McClelland, Director Global Industry Business Solutions, Energy & Utilities, SAP.
Mai mult de 600 de companii din domeniul utilităţilor din întreaga lume utilizează soluţiile software pentru utilităţi din portofoliul SAP, pentru gestionarea completă a relaţiilor cu clienţii şi a operaţiunilor de facturare. SAP a făcut investiţii semnificative pentru a se asigura că soluţiile pentru companiile ce activează în domeniul utilităţilor răspund mai bine nevoilor şi provocărilor mereu în schimbare de pe piaţa actuală a energiei. Portofoliul de soluţii pentru utilităţi include elemente-cheie ce îmbunătăţesc funcţionalităţile pentru agenţii de facturare, sprijin acordat programelor de gestiune a cererii de energie (DSM), integrarea dispozitivelor mobile şi noi scenarii pentru integrarea sistemului de măsurare avansată în infrastructură (AMI).