Vara este anotimpul ideal pentru iubitorii de munte, care se pot aventura pe trasee ce oferă priveliști încântătoare și experiențe pe măsură. Însă pe lângă echipamentul pentru drumeții, specialiștii ThePhoneGeeks ai EuroGsm le recomandă exploratorilor montani o serie de aplicații care să îi mențină în siguranță sau să le vină în ajutor atunci când se află în impas.

Pentru a se asigura că nu se rătăcesc, sau în cazul în care se întâmplă și trebuie să se orienteze pentru a găsi din nou drumul cel bun, cei care pleacă în drumeții pot utiliza aplicația Smart Compass, care are o funcție interesantă ce suprapune busola cu camera foto a telefonului mobil. Acul virtual indică nordul magnetic sau geografic, în funcție de opțiunea aleasă, iar versiunea contra cost a aplicației permite accesul la senzorul magnetic al telefonului și la diverse tipuri de coordonate geografice sau militare.

„Utilizatorii de iPhone au la dispoziție aplicația Commander Compass Lite, o busolă practică și un navigator GPS cu funcții precum girocompas, hărți, altimetru, vitezometru și convertor de coordonate”, a spus Andrei Ginju – ThePhoneGeeks.

O altă aplicație care le vine în ajutor celor care doresc să se orienteze pe munte este și Spyglass, care nu doar că arată poziția exactă a utilizatorului, ci folosește realitatea augmentată pentru a indica cel mai bun traseu. Aceasta este disponibilă doar în App Store, la prețul de 3,99 dolari, și utilizează aproape toți senzorii de pe dispozitivele iPhone, pentru o precizie cât mai mare a datelor furnizate.

În siguranță pe munte

Cei care doresc să înnopteze pe munte și au nevoie de mai multă lumină, au la dispoziție aplicația Color Flashlight, ce colorează ecranul telefonului în alb sau orice altă culoare, folosind în același timp și LED-ul camerei foto, pentru o luminozitate sporită.

De asemenea, Army Survival Guide este o aplicație care se dovedește a fi utilă în situații extreme, deoarece descrie tehnici de supraviețuire, dar oferă și sfaturi cu privire la tipurile de plante comestibile sau speciile de șerpi ce pot reprezenta un pericol.

Celor care se tem de animalele sălbatice care pot fi întâlnite pe un traseu montan, specialistul EuroGsm le recomandă aplicația Urmele Animalelor, care oferă imagini clare ale urmelor ce pot fi găsite în pădure, astfel încât zona respectivă să fie evitată.

Vreme numai bună pentru expediții

Pentru că starea vremii este destul de schimbătoare, se recomandă ca aventurierii să aibă la îndemână o aplicație care să le prezinte prognoza meteo în timp real. Astfel, Stormfly este o aplicație ce prezintă vremea într-un mod mai deosebit, schimbând imaginea de fundal a ecranului telefonului în funcție de condițiile atmosferice. Unul dintre marile avantaje ale acestei aplicații este faptul că nu consumă foarte multe resurse, astfel că bateria telefonului nu se va epuiza intr-un timp mai scurt.

„O altă aplicație utilă este 1Weather:Widget Forecast Radar, ce oferă informații meteo în timp real utilizând o interfață extrem de simplă și elegantă. Aplicația este gratuită în Google Play, însă pentru a putea utiliza mai multe funcții ale acesteia, este disponibilă și o variantă Pro, la prețul de 1.99 dolari”, a mai precizat Andrei Ginju.

Nu în ultimul rând, pasionații de aventură au nevoie și de accesorii care să le protejeze telefonul pe munte, precum un toc waterproof sau o brățară inteligentă pentru a le monitoriza activitatea și locația GPS.