- În ultimul an, hipMenu a livrat peste 450.000 de mese clienților din Cluj și Timișoara;
- Timișorenii cheltuiesc, în medie, 40 de RON pentru comenzile zilnice de mâncare. Sandwich-urile, pizza, specialitățile din pui și preparatele orientale se regăsesc în topul preferințelor acestora;
- Cea mai cool aplicație de comenzi de mâncare, disponibilă timișorenilor și în noua versiune;
hipMenu, cea mai importantă platformă de food ordering din Cluj-Napoca, își continuă ascensiunea și pe piața din Timișoara. Astfel, în doar câteva luni de la lansarea pe noua piață, aplicația a atras în portofoliu 20 de restaurante de renume din Timișoara, așteptându-se ca în cel mai scurt timp să devină și prima opțiune a timișorenilor atunci când vine vorba de livrarea meselor.
“Expansiunea în Timișoara a venit ca o etapă naturală în procesul de extindere a business-ul hipMenu, mai ales prin prisma faptului că această piața este foarte asemănătoare cu cea din Cluj-Napoca, pe care noi am ajuns deja să o cunoaștem foarte bine. De asemenea, alte considerente care au contribuit la luarea acestei decizii țin și de numărul tot mai mare al restaurantelor premium care apar în acestă zonă și de interesul ridicat pentru tehnologie și pentru gadget-uri pe care îl prezintă tinerii din vest”, a declarat Dan Klausmeier, CEO Cloud Treats România.
Potrivit reprezentantului companiei, în prezent, aplicația hipMenu colaborează cu 20 restaurante din Timișoara, printre care fac parte și branduri cunoscute la nivel local sau internațional, precum sunt Casa del Sole, Bio Fresh, Subway, My Chicken King, Dopo Poco, Pizza la Maria sau Wake up Pub. În plus, echipa hipMenu este într-un continuu proces de prospectare a noii pieței, aflându-se în diferite stadii de listare și cu alte restaurante din Timișoara.
“Obiectivul nostru este ca până la sfârșitul anului să avem listate toate restaurantele importante din Timișoara, astfel încât clienții de aici să aibă posibilitatea de a alege dintr-o gamă și mai variantă de preparate și bucătării. De asemenea, ne dorim ca din ce în ce mai multe restaurante să poată beneficia de avantajele competitive pe care le oferă platforma noastră”, a mai spus Dan Klausmeier.
Conform acestuia, principalele beneficii care decurg odată cu listarea unui restaurant în cadrul unei aplicații specializate de livrări se reflectă atât în fidelizarea sau atragerea de noi clienți, cât și în scăderea semnificativă a costurilor de marketing, operaționale sau de procesare a comenzilor.
Peste 450.000 de mese livrate în ultimul an
Când vine vorba de numărul de comenzi făcute de clujeni sau timișoreni prin intermediul aplicației hipMenu, acestea se ridică, doar în ultimul an, la peste 450.000, trendul fiind ascendent, de la o lună la alta, în ambele orașe.
“Design-ul foarte modern și aerisit al aplicației, fotografiile de foarte bună calitate ale preparatelor, diversitatea meniului, posibilitatea comenzilor de grup, dar și accesibilitatea și ușurința în ceea ce privește utilizarea aplicației determină tot mai mulți timișoreni să își comande mâncare prin intermediul hipMenu și, în același timp, conving tot mai multe restaurante să se listeze”, a subliniat reprezentantul companiei.
Mai mult, potrivit acestuia, începând cu această lună, timișorenii vor avea la dispoziție și o nouă versiune a aplicației, disponibilă utilizatorilor de iOS și Android, care vine cu îmbunătățiri considerabile, atât la nivel de interfață, cât și în ceea ce privește funcționalitatea.
Diferitele sortimente de sandwich-uri, pizza, specialitățile din pui și preparatele orientale, în topul preferințelor timișorenilor
Referitor la principalele preferințe culinare ale timișorenilor, conform ultimelor analize realizate de hipMenu, aceștia aleg să comande preparate cât mai simple, atât când vine vorba de comenzile la birou, cât și seara, pentru cină. Astfel, pizza, sandwich-urile, diferitele sortimentele de pui sau mâncărurile orientale se regăsesc printre principalele alegeri ale acestora în ultima perioadă.
În ceea ce privește valoarea medie a comenzilor făcute zilnic de timișoreni, aceasta se ridică la aproximativ 40 de RON, suma fiind constantă atât în timpul săptămânii, cât și pe durata weekend-ului.
hipMenu colaborează în prezent cu peste 50 de restaurante din Cluj-Napoca și Timișoara și, în acest an, își propune atât dezvoltarea portofoliului de restaurante din aceste două orașe, cât și expansiunea pe alte piețe de interes din România.