Fie că este vorba de plata facturilor lunare la utilități sau de participarea la sesiuni prelungite de cumpărături, în lipsa unei planificări, bugetul personal poate avea de suferit. În acest sens, există modalități simple și eficiente pentru a ține evidența sumelor cheltuite, chiar cu ajutorul telefonului mobil. Echipa ThePhoneGeeks a EuroGsm prezintă cele mai utile aplicații mobile prin care putem gestiona cheltuielile, astfel încât să evităm surprizele neplăcute în privința bugetului.

„O aplicație care te ajută să contorizezi cheltuielile și să le optimizezi în funcție de veniturile lunare este My Wallets. În plus, această aplicație generează diferite rapoarte, cu ajutorul cărora îți poți analiza situația financiară în orice moment”, a precizat Radu Boancă – ThePhoneGeeks.

Potrivit specialiștilor EuroGsm, cei care au nevoie de ajutor pentru a ține evidența cheltuielilor, pot utiliza aplicațiile precum CashControl sau MoneyManager, ce permit adăugarea, editarea și ștergerea cheltuielilor, veniturilor, transferurilor și facturilor, verificarea soldurilor și a bugetelor alocate, precum și vizualizarea istoricului complet de operațiuni realizate.

„În cazul cumpărăturilor din supermarket, aplicația eMyShoppingList este extrem de utilă, întrucât permite crearea de liste de cumpărături în care să fie specificate inclusiv cantitățile necesare. În plus, listele pot fi partajate prin e-mail sau SMS”, a spus Dan Badea – ThePhoneGeeks.

Principalul avantaj al acestor aplicații este monitorizarea cheltuielilor și stabilirea unui buget de consum, accesibil oricând de pe smartphone

„Există și aplicații dezvoltate special pentru utilizatorii din România, precum Gestiune bani si lei -10 Cents, care permite înregistrarea veniturilor și cheltuielilor periodice sau viitoare, în lei sau alte valute, și generarea de rapoarte zilnice, lunare sau anuale”, a adăugat Cosmin Șeclăman – ThePhoneGeeks.

Desigur, nu trebuie să uităm de securitatea telefonului mobil, astfel că experții EuroGsm nu  recomandă instalarea aplicațiilor de acest tip din surse nesigure.

„Una dintre recomandările noastre este instalarea unui antivirus capabil să scaneze noile aplicații instalate, pentru a spori securitatea telefonului”, au încheiat reprezentanții EuroGsm.