Un nou studiu comandat de Cisco dezvăluie lecții de perspectivă pentru liderii IT și de afaceri pentru momentul în care vor stabili strategia de întoarcere a angajaților la activitatea de birou. Rezultatele sunt cuprinse într-un raport, „O nouă perspectivă asupra locului de muncă modern” („A New Perspective on the Modern Workplace”).
Cercetarea pe care se bazează raportul a fost proiectată și executată de firma de analiză a industriei IT Freeform Dynamics. Răspunsurile au fost colectate prin intermediul a trei studii separate, dar legate, care se întind din perioada pre-pandemică până la mijlocul pandemiei (sfârșitul anului 2019 până în mai – iunie 2020).
Cu toate că s-a scris mult despre provocările imediate legate de pandemie, este important să se aplice lecțiile învățate, deoarece multe organizații încep să pună în practică strategii de revenire la locurile de muncă. Având în vedere acest lucru, raportul acoperă șase lecții specifice apărute din datele culese în urma experiențelor din perioada COVID-19. Lecțiile evidențiază schimbări particulare ale mentalității, atitudinii, direcției și comportamentului care vor fi deosebit de importante.
Elemente-cheie identificate:
- 74% au declarat că, în anumite privințe, afacerea lor va ieși mai puternică din criză.
În timp ce prima jumătate a anului 2020 a fost printre cele mai tumultuoase perioade din istoria modernă, aproape trei sferturi dintre respondenți au fost de acord sau au susținut afirmația: În pofida provocărilor, afacerea noastră va ieși din criza actuală mai puternică în unele zone. Acest optimism indică ingeniozitatea și gradul de inovare demonstrat de organizații. A fost incredibil să vedem câte inițiative în jurul transformării digitale și alte forme de modernizare programate pe termen mediu sau lung sau amânate din cauza altor priorități concurente, au fost accelerate.
- Respondenții spun că flexibilitatea este o caracteristică ce va rămâne, și vor beneficia atât organizațiile, cât și angajații. Aproape jumătate (49%) dintre respondenți au indicat că programul de lucru flexibil se va permanentiza. Iar când vine vorba de angajare, 50% dintre respondenți au declarat că munca de la distanță va conduce la crearea unui bazin de talente mai extins. Companiile vor realiza că munca se poate desfășura de oriunde, productivitatea nu se pierde, iar un grup extins de talente va permite organizarea de echipe de lucru mai puternice și mai performante.
- Marea majoritate a managerilor au declarat că și-au sporit atenția pe bunăstarea angajaților și echilibrul vieții profesionale.
Aproape 9 din 10 manageri (87%) care au răspuns la sondaj au spus că, în urma pandemiei, accentul pe bunăstarea angajaților și echilibrul vieții profesionale a fost mai substanțial. Dintre managerii care au raportat accentul sporit, aproape jumătate (47%) au spus că acesastă tendință va fi menținută pe termen lung.
Participanții la studiu au spus că au identificat pandemia ca pe un catalizator pentru schimbările majore. Această nouă focalizare și prioritate asupra sănătății și bunăstării este un avantaj în timpul acestei perioade de timp cae ne-a încercat pe toți. Rămâne întrebarea evidentă dacă această schimbare a mentalității poate rezista testului timpului, dar participanții au fost optimiști în privința faptului că așa-numita cultura de la locul de muncă se transformă în direcția corectă.
„Din perspectiva agilității și rezistenței afacerilor, este important să învățăm și să ne adaptăm rapid în urma acestei experiențe”, a spus Aruna Ravichandran, VP Marketing, Cisco’s Collaboration Group. „Nu știi niciodată când va trebui să facem o mișcare importantă și am văzut că tehnologii precum Webex joacă un rol-cheie”.
Despre cercetare
Cercetarea la care se face referire în această știre și raportul aferent a fost proiectată și executată ca trei studii separate, dar legate între ele. Primul a fost un studiu global de cercetare (13 țări, 8 industrii) în care au fost intervievați 1.500 de manageri seniori pe tema transformării locului de muncă. În plus, această cercetare finalizată în februarie 2020, a fost publicată separat sub forma unui raport intitulat „Safe and Effective Home Working” și un instrument online de evaluare a maturității este disponibil la https://futureofwork.webex.com/maturity-calculator/.
În mai – iunie 2020, 100 dintre participanții care au participat la studiul inițial au fost chemați din nou pentru a le analiza experiențele și lecțiile învățate din răspunsul lor la pandemia COVID-19. În paralel cu acest lucru, au fost realizate pe același subiect 10 interviuri calitative de detaliu cu manageri seniori, permițându-le să-și exprime gândurile și sentimentele proprii.
Resurse adiționale:
- Blog: “The Future of Work: Optimism as Companies Move Forward”, by Aruna Ravichandran, VP of Marketing, Cisco Collaboration.
- Video: The Future of Work: A New Perspective on the Modern Workplace
- Infografic: “The Future of Work in the World of COVID-19”
- Raportul integral: “A New Perspective on the Modern Workplace”
- Workplace Maturity Assessment Tool: Pe măsură ce reluați propriile activități de transformare la locul de muncă, poate doriți să vă evaluați situația actuală în raport cu acest model. Pentru a ajuta cu acest lucru, am dezvoltat acest instrument online de evaluare a maturității la locul de muncă.
Sursa: PRNewswire