Star Storage a sărbătorit 13 ani de inovaţie și performanță pentru România și pregătește lansarea unui nou serviciu unic pe piața românească.

Star Storage este o companie 100% românească, care are ca prioritate oferirea celor mai performante și complete soluții și servicii de protecție și management al informațiilor, precum și a celor mai eficiente servicii Cloud. Din 21 august 2000, de când a fost înființată compania, Star Storage a evoluat permanent, dezvoltând continuu soluţii și produse de înaltă tehnologie şi oferind clienţilor săi servicii la standarde de excelenţă.

În prezent, Star Storage reprezintă un etalon de excelență în domeniul în care activează, cu peste 500 de angajați și cu parteneri tehnologici de talie mondială. Pe parcursul anilor, compania s-a remarcat printr-o creștere accentuată, în anul 2012 înregistrând o cifră de afaceri semnificativă, de peste 22 milioane de euro, cu 46% mai mare faţă de anul precedent. În primul semestru din 2013, în ciuda unui mediu economic extrem de dificil caracterizat de amânări repetate ale proiectelor din sectorul public și de o atitudine extrem de rezervată în ceea ce privește investițiile în sectorul privat, am reușit să creștem cifra de afaceri cu 25% și sperăm că în semestrul al doilea, proiectele IT atât de necesare pentru eliminarea birocrației și eficientizarea autorităţilor locale şi centrale, să fie deblocate și să menținem același trend de creștere.

“Pe 21 august anul acesta am împlinit 13 ani frumoși și minunați în care am luptat și am învățat să fim cei mai buni, am construit etapă cu etapă o companie românească solidă de care toți românii pot fi mândri. Am evoluat, am fost demni, am reușit să ne respectăm principiile în aceste vremuri marcate de criza economică la nivel mondial, de o concurență acerbă, de lipsa acută de capital, de insolvențe, falimente și de lupta permanentă pentru supraviețuire a companiilor autohtone, iar în aceste condiții am reușit să facem performanță și să ajungem în vârf. De-a lungul celor 13 ani de activitate am dovedit că suntem o companie sigură şi stabilă, care punem pe primul loc interesele și satisfacția clienților noștri și nu doar obiective pe termen scurt. De aceea, toată activitatea și preocupările noastre se îndreaptă către adoptarea tehnologiilor de ultimă generație, calitatea și diversificarea soluțiilor, serviciilor și produselor pentru a ține cont permanent de nevoile de business ale organizațiilor și pentru a ne adapta continuu la evoluția pieței. Parte din filosofia noastră de business care ne-a asigurat succesul a constat în faptul că am investit în cercetare și am inovat constant, în așa fel încât soluțiile, serviciile și produsele Star Storage să înglobeze valoare adăugată reală romanească. Livrăm ceea ce promitem, iar orice reprezentant al oricărei organizații, indiferent de tipul sau mărimea acesteia, interesat de oferta companiei noastre, poate testa în avans fără nici un fel de obligație, soluțiile, serviciile și produsele Star Storage în Centrul nostru de Soluții dedicat, care a fost lansat chiar în primul an de la înființarea companiei.

Într-o perioadă de criză economică noi am ales să investim în parteneriate strategice și să realizăm investițiimajore pentru clienții noștri. Astfel, ne mândrim că avem cel mai modern şi performant Centru de Date din România, care a fost construit în conformitate cu standardul internațional Uptime Institute nivel Tier-3, ceea ce se traduce printr-o disponibilitate garantată a facilităţilor (electroalimentare, climatizare) de 99,98% pe an și printr-un nivel foarte ridicat de securitate şi disponibilitate a infrastructurii găzduite. Mai mult decât atât, deținem un Centru Conversie documente și arhivare electronică, care este în prezent unul dintre cele mai mari și mai performante din Europa Centrală și de Est și un Centru de Producție Documente, care oferă facilități unice și este cel mai modern din România. De asemenea, Star Storage a demarat un amplu proiect de investiții, care constă în proiectarea și construcția unui nou Centru de Date la Cluj-Napoca prin realizarea căruia vom ajunge să putem furniza soluții și servicii complete de asigurare a continuității operaționale și recuperare în caz de dezastru.  Un alt element foarte important al succesului și strategiei companiei îl reprezintă expertiza și pasiunea pentru tehnologie și performanță a echipei de specialiști Star Storage – o echipă de campioni, care dețin peste 500 certificări și care asigură clienților noștri permanent servicii de calitate. Felicit echipa Star Storage pentru tot ceea ce am realizat împreună!

Suntem mândri pentru tot ceea ce am realizat, pentru că suntem capabili să contribuim prin soluțiile noastre la dezvoltarea mediului de business autohton și că astăzi sute de organizații din Romania, dar și din străinătate, folosesc soluții, servicii și aplicații de business marca Star Storage și „fabricate în România”. Mulțumim tuturor celor care au avut încredere în noi și ne-au fost alături în decursul acestor 13 ani minunați.”, a declarat Cătălin Păunescu, Managing Director Star Storage.