Spațiile de stocare online de tip cloud permit salvarea numerelor de telefon, a SMS-urilor, dar și a fotografiilor, muzicii și documentelor, iar divizia specializată ThePhoneGeeks a EuroGsm vine cu o serie de recomandări de aplicații pentru stocarea și accesarea documentelor simplu și rapid, de pe smartphone, tabletă sau PC.

„Cu aplicațiile de tip cloud, copia de rezervă a memoriei telefonului este încărcată în mediul virtual, pe care doar tu îl poți accesa. Toate fișierele, pozele sau video-urile pot fi salvate online, fiind securizate și sincronizate cu toate dispozitivele noastre. De exemplu, dacă vă schimbați telefonul, toate fișierele, inclusiv contactele, vor fi sincronizate cu noul telefon. Aveți nevoie doar de o conexiune la Internet și de o aplicație dedicată preinstalată”, a explicat Adriana Vlad – ThePhoneGeeks.

Una dintre aplicațiile gratuite pentru sistemul Android, precum și cea mai cunoscută, este Dropbox. Aceasta permite stocarea de imagini, clipuri video, fișiere, precum și editarea documentelor, marele avantaj fiind spațiul de stocare online de 50GB. Trebuie ținut cont de faptul că, după descărcarea aplicației din Google Play, este necesară crearea unui cont de utilizator.

O altă aplicație gratuită este OneDrive.  Chiar dacă spațiul de stocare online este de numai 15 GB, aceasta este compatibilă pentru toate sistemele de operare: de la PC-uri la Mac-uri, Android, iOS și telefoane Windows și tablete, permițând stocarea de fotografii, videoclipuri, fișiere, precum și editarea documentelor.

Deoarece pentru majoritatea aplicațiilor de acest tip trebuie creat cont de utilizator, specialiștii EuroGsm atrag atenția asupra stabilirii unei parole complexe, care să fie formată din litere, numere și caractere speciale. O altă măsură de siguranță este instalarea unui program antivirus.

„Pentru salvarea SMS-urilor și a jurnalului de apeluri există aplicația SMS Backup+, care creează o copie a mesajelor și a apelurilor recepționate direct în adresa de e-mail Google a utilizatorului. Avantajul acesteia este că ne aduce, sub aceeași interfață, atât cele două liste cât și agenda de telefon, chiar în contul de Gmail, așadar putem reciti anumite SMS-uri sau ne putem reaminti ora și data la care am vorbit cu cineva, în timp ce ne verificăm mailurile primite”, a mai spus Adriana Vlad.

Și operatorii de telefonie mobilă oferă clienților spații de stocare virtuală, în funcție de valoarea abonamentului deținut, iar spațiul de stocare se poate mări prin plata lunară suplimentară la valoarea abonamentului. Alternativa gratuită pentru a beneficia de mai mult spațiu de stocare este crearea unui cont pe diferite platforme, mai spun specialiștii EuroGsm.