Regina Maria, cea mai mare rețea privată de sănătate din România, a încheiat un contract cu TotalSoft pentru utilizarea sistemului Charisma eProcurement la derularea unei licitații de peste 3 mil. de euro. Sistemul, achiziționat la sfârșitul anului trecut în regim software as a service, a stat la baza unei licitații majore care avut ca obiectiv stabilea prețurilor de achiziție a materiilor prime (în special medicamente) pentru următorii 3 ani.

Implementarea unui sistem informatic specializat pentru derularea negocierilor cu furnizorii, care să ajute la eficientizarea procesului și la maximizarea rezultatului, a fost recomandarea firmei internaționale de management consulting pe care Regina Maria a angajat-o în 2012 în vederea îmbunătățirii performanțelor companiei și a reducerii costurilor. Versiunea online a Charisma eProcurement a fost considerată soluția optimă pentru îmbunătățirea procesului de selecție al furnizorilor, oferindu-i companiei medicale posibilitatea punerii furnizorilor în competiție directă și transparentă.

TotalSoft ne-a prezentat soluția, a făcut un cont care ne-a permis testarea ei pentru a fi siguri că  răspunde întocmai nevoilor noastre, iar în cea de-a cincea zi am trimis invitațiile pentru prima licitație.  La o valoare a licitației care a depășit 3 milioane de Euro, am obținut o economie pe articole care a variata între 10-25%, un procent uriaș dacă îl raportăm la investiția făcută pentru soluția software” a declarat dl. Manuel Cancenski, Manager Achiziții, Tehnic & Logistică, Regina Maria.

Pe lângă economia obținuta în urma licitației, Regina Maria a reușit derularea procesul de negociere în numai 1 oră, pregătirile întregului proiect fiind realizate în doar două săptămâni.

Versiunea online a Charisma eProcurement este găzduită și implementată împreună cu partenerul TotalSoft din UK, Market Dojo, și se integrează cu sistemul financiar contabil Charisma ERP, dar și cu alte sisteme informatice similare.

Regina Maria și TotalSoft sunt parteneri din anul 2010, printre soluțiile furnizate de producătorul de  software rețelei medicale se numără sistemul informatic integrat Charisma ERP și cel de management al activității medicale și de laborator Charisma Medical Software.

Pe piața serviciilor medicale private din România, TotalSoft deține o expertiză de necontestat, primii trei clasați utilizând soluțiile sale.