Într-un comunicat postat pe pagina oficială, Raspberry Pi anunță disponibilitatea cipurilor RP2040 la prețul unitar de 1 USD. În ianuarie, organizația a lansat Raspberry Pi Pico, un nou tip de produs – prima sa placă din clasa microcontrolerelor și prima care a fost construită pe baza RP2040, un cip proiectat de Raspberry Pi. În același timp, a anunțat produsele bazate pe RP2040 de la partenerii săi de la Adafruit, Arduino, Sparkfun și Pimoroni.
Organizația a anunțat următorul element din seria produselor: cipurile RP2040 sunt acum disponibile de la partenerii săi autorizați de distribuție pentru vânzarea la bucată, permițându-le pasionaților să construiască propriile proiecte și produse pe Raspberry Silicon.
RP2040: microcontrolerul, perfecționat
RP2040 reprezintă viziunea Raspberry Pi asupra microcontrolerului perfect de gamă medie, bazată pe ani de utilizare a dispozitivelor altor furnizori în propriile produse și proiecte. Se remarcă în trei moduri cheie:
- Două nuclee CPU rapide. O pereche de nuclee ARM Cortex-M0+, tactate la 133 MHz, oferă performanțe ample. Folosiți un nucleu pentru a rula codul aplicației, iar celălalt pentru a supraveghea hardware; sau rulați codul aplicației pe ambele nuclee cu FreeRTOS sau MicroPython.
- Memorie RAM extinsă. Cu 264 KB de memorie RAM, vă puteți concentra asupra implementării caracteristicilor, nu asupra optimizării aplicației pentru dimensiune. Un comutator conectează nucleele ARM și motoarele DMA la șase bancuri RAM independente, permițându-vă să folosiți la maximum performanța sistemului.
- I/O flexibil. Oferă toate interfețele obișnuite: UART hardware, controlere SPI și I2C, USB 1.1 și un ADC cu patru canale. Dar subsistemul I/O programabil (PIO) face ca RP2040 să iasă în evidență, permițând implementarea software a protocoalelor, inclusiv SDIO, DPI, I2S și chiar DVI-D.
Toate acestea sunt ambalate în 2 mm² de siliciu de 40 nm, într-un pachet QFN56 de 7×7 mm.
Așa după cum am menționat, prețul unitar al RP2040 este de 1 USD și poate fi comandat pe pagina produsului, acolo unde puteți obține informații suplimentare despre acesta.