Sistemul Informatic Integrat SIVECO Applications 2020 se află în topul soluţiilor ERP dedicate furnizorilor de utilităţi
Sistemul Informatic Integrat SIVECO Applications 2020 primeşte titlul de Finalist în cadrul competiţiei internaţionale European IT & Software Excellence Awards, la categoria celor mai bune soluţii ERP. Sistemul a primit aprecierea juriului pentru modul în care a susţinut schimbările organizaţionale din cadrul operatorului regional ce gestionează serviciile publice de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Suceava şi alte 7 oraşe din zona de nord-est a ţării.
SIVECO Applications 2020 asigură gestionarea resurselor la nivelul întregii organizaţii, automatizarea fluxurilor de date şi reproiectarea fluxurilor informatice, consistenţa şi coerenţa datelor, precum şi regăsirea şi raportarea rapidă a informaţiilor. Prin componente dedicate, sistemul acoperă toate activităţile furnizorului de utilităţi privind managementul celor peste 25.000 de contracte şi peste 20.000 de facturi de utilităţi emise lunar, managementul mentenanţei, stocurilor şi aprovizionării, managementul resurselor umane şi salarizării şi al activităţilor financiar-contabile.
Toate acestea se traduc în reduceri de costuri prin optimizarea timpilor de prelucrare a datelor, reducerea volumului muncii manuale şi optimizarea fluxurilor de documente, precum şi prin eficientizarea operaţiunilor specifice activităţilor ACET Suceava. De exemplu, cu ajutorul componentelor pentru managementul facturării de utilităţi şi managementul litigiilor, se reduce cu peste 75% timpul necesar emiterii facturilor şi se diminuează semnificativ perioada de recuperare a datoriilor. Cu ajutorul sistemului se administrează citirile lunare a peste 23.000 de contoare, ceea ce duce la o imagine clară asupra consumului efectiv de apă.
“Ne onorează această nominalizare, obţinută în urma implementării cu succes a sistemului ce răspunde cerinţelor de productivitate şi performanţă ale tuturor departamentelor din cadrul ACET Suceava, contribuind astfel la eficientizarea activităţii societăţii şi la construirea unei relaţii foarte bune cu clienţii săi finali”, declară Sorin Dimofte, Director Vânzări şi Consultanţă Sisteme Informatice din cadrul SIVECO Romania.
Reuşita proiectului de informatizare se datorează în egală măsură managementului companiei, care a susţinut schimbarea pe toată durata proiectului. “Odată cu creșterea dimensiunii geografice și financiare a societății noastre, am simțit nevoia modernizării aplicaţiilor şi trecerea la un sistem informatic performant. Ne bucură recunoaşterea internaţională a proiectului deoarece a fost un proiect complex, în urma căruia am obţinut fundamentarea în timp real a deciziilor și eficientizarea procesului de conducere”, declară Rodica Nistor, Director Economic ACET Suceava.