Interviu cu George Topalov, Senior Sales Manage, Vertiv România
IT Channel: Cum a afectat criza indusă de pandemia COVID-19 piața în care Vertiv activează și ce efecte s-au înregistrat la nivel local?
George Topalov: Cred că suntem cu toții de acord că pandemia provocată de COVID-19 este una fără precedent și se află într-o continuă evoluție, pentru că în fiecare zi aflăm alte detalii și întâmpinăm noi provocări. Percepția noastră asupra vieții și a afacerilor s-a schimbat și a trebuit să ne reinventăm abordările și să venim cu soluții eficiente, din mers. În plus, trecerea către munca de la distanță a dat naștere unei serii de întrebări privind securitatea, conectivitatea și continuitatea afacerilor. Acest context complet diferit se poate dovedi, însă, forța care să accelereze implementarea infrastructurii Edge.
Expertiza noastră în domeniu ne permite să ne ajutăm partenerii și clienții să evalueze punctul în care se află și să-i ghidăm cu privire la cele mai bune practici pentru întâmpinarea acestui nou normal.
Estimările arată că până la 40% din traficul de date din aval s-ar putea muta în locații distribuite care necesită îmbunătățiri ale lățimii de bandă și ale latenței, dar și un suport mai robust al infrastructurii.
La nivel global, Vertiv este o companie foarte bine poziționată pentru a face față pandemiei actuale și a continua să ofere produsele și serviciile esențiale necesare pentru furnizarea datelor și menținerea persoanelor conectate – mai ales că tot mai mulți oameni lucrează de la distanță.
În România, am observat o nevoie mai acută de a dezvolta o infrastructură suplimentară, pentru a susține cererea crescută de trafic de date și sprijini noua forță de muncă de la distanță, apărută în organizații. Deoarece majoritatea companiilor încă lucrează de acasă sau au instalat un sistem de muncă prin rotație, vedem un interes crescut al operatorilor de centre de date de a dezvolta spațiu suplimentar. Totodată, și interesul pentru aplicațiile Edge câștigă teren pentru a reduce latența și costul lățimii de bandă securizate.
IT Channel: Centrele de date sunt pilonii transformării digitale. Din perspectiva soluțiilor Vertiv, cum pot profita de momentul actual furnizorii de servicii pentru a face față creșterii cererii de servicii?
George Topalov: Vertiv construiește infrastructuri digitale pregătite pentru viitor, care oferă continuitate. Competențele noastre, dezvoltate în urma deceniilor de experiență, acoperă toată gama de servicii, de la proiectare, până la construcție și punere în funcțiune. Vorbim despre soluții inovatoare care reduc costurile, îmbunătățesc gestionarea și accelerează implementarea. Servicii de clasă mondială care asigură disponibilitate și oferă informații despre performanță.
Oferim produse, sisteme și soluții integrate pentru Enterprise, Colocation, Hyperscale și Edge.
Vertiv utilizează tehnologii ultramoderne și principii de producție în masă pentru a permite o excepțională scalare, viteză și calitate pentru fiecare proiect, indiferent de dimensiune sau complexitate.
Reacțiile rapide au fost esențiale și am arătat, pe timpul perioadei de carantină, că am fost mai mult decât capabili să livrăm, să instalăm proiecte noi, să ne sprijinim clienții, fie ei noi sau existenți, respectând în același timp toate reglementările și măsurile de siguranță suplimentare. Am fost alături de companii și le-am ajutat să își extindă capacitățile IT, să construiască un spațiu nou pentru centrul de date, pentru a satisface cererile clienților, și să implementeze infrastructura Edge pentru face față nevoilor suplimentare de procesare locală, comunicațiilor și securității. Inginerii și partenerii noștri de service au continuat să furnizeze servicii de calitate și au contribuit la implementarea cu succes a proiectelor. Perspectivele sunt încurajatoare, întrucât calitatea produselor noastre și agilitatea în proiectarea, livrarea și executarea unui nou proiect ne oferă avantajul de care avem nevoie pe această piață competitivă.
IT Channel: Recent, Vertiv a anunțat o nouă suită de produse de infrastructură Edge disponibilă pentru partenerii din zona EMEA. Ce aduce nou și ce avantaje oferă partenerilor din regiune?
George Topalov: Programul nostru pentru parteneri este îmbunătățit și continuă să ofere distribuitorilor cele mai bune produse și servicii din clasă, pentru a face față noilor provocări aduse de progresele tehnologice, cum ar fi nevoia critică de infrastructură Edge.
Noua suită de produse întregește portofoliul de tehnologii și servicii IT deținut de Vertiv, aducând o soluție completă și flexibilă, ce este bazată pe un rack cu o singură sursă, și include:
► Noua unitate Vertiv™ VRC IT Rack Cooling cu o versiune integrată și o versiune clasică, formată din unitate interioară și unitate exterioară și unitatea Vertiv™ Liebert® CRV Row Cooling, concepută special pentru echipamentele critice din camerele mici de servere, dulapuri de rețea și site-uri de calcul Edge.
► Seriile Vertiv™ Geist™ Rack rPDU cu o nouă priză combinată, 2-în-1, pentru conectivitate flexibilă și conectare simplă a cablului. Geist™ UPDU este cea mai recentă completare a familiei Geist rPDU, care dispune de o priză de intrare universală și inovatoare, care permite diverse configurații pentru clienții cu implementări multiple, din întreaga lume.
► Soluții UPS monofazate de înaltă eficiență, cum sunt Vertiv™ Liebert® GXT5 și inovatorul Vertiv™ Edge line-interactive UPS, alături de Serviciile Vertiv Lifecycle Power Assurance, care oferă suport, în mod convenabil și rentabil, pentru livrarea de energie către site-urile IT mici.
► Consola serială, Vertiv™ Avocent® ACS 8000 ce deține capabilități celulare care permit gestionarea integrată de la distanță a echipamentelor Vertiv și a terților, pentru asigurarea de operațiuni de rețea mai eficiente și mai sigure, chiar și pentru site-uri aflate la distanță sau ori de câte ori nu este disponibil internetul prin cablu. Anul trecut, Vertiv a fost clasificat de IHS Markit, drept furnizorul nr. 1 de soluții de management IT de la distanță, din întreaga lume, o piață în valoare de 720 de milioane de dolari, care continuă să crească, împreună cu serviciile Edge și serviciile IT de la distanță.
Toate aceste oferte le permit partenerilor din România să câștige mai multe puncte prin intermediul programului VIP și să beneficieze rapid de recompense.
Începând cu luna iulie a acestui an, oferim și un program îmbunătățit numit VIP+, care aduce și mai multe avantaje partenerilor, prin intermediul nivelului calității de membru silver, gold și platinum. Înscrierea în VIP+ este extrem de simplă, iar cei care ni se alătură pot primi stimulente suplimentare la înregistrare și reduceri mai mari la anumite pachete.
Noua abordare va permite și mai multor parteneri să profite de program și să își dezvolte, în același timp, abilități și cunoștințe cheie, în propriul lor ritm. Noul sistem de management al relațiilor cu partenerii (PRM) și portalul îmbunătățit vor permite partenerilor Vertiv să profite imediat de instruiri personalizate, potrivite cerințelor acestora; noi instrumente de vânzare și marketing; training-uri online și certificare; și selectoare și configuratoare de produse.
Noua suită de instrumente a fost concepută pentru ca partenerii să își dezvolte abilități și cunoștințe cheie, să se diferențieze și aibă profitabilitate, dar și pentru sporirea oportunităților de afaceri.
IT Channel: Care sunt direcțiile de acțiune spre care echipa de cercetare-dezvoltare a companiei își îndreaptă atenția în acest moment?
George Topalov: Căutăm să inovăm în permanență, astfel că activitatea de cercetare și dezvoltare reprezintă un element extrem de important. Ne concentrăm pe îmbunătățirea continuă a liniilor existente de produse, adăugând noi caracteristici utile, noi capacități și o eficiență sporită. Ne-am arătat angajamentul față de partenerii și clienții noștri prin lansarea, în ultimele 3 luni, a unei noi game de produse, cum este VRC, reîmprospătând gama UPS cu noul Vertiv Edge, lansând o nouă gamă de produse monofazate online dublă conversie, GXT RT+ și o nouă gamă de PDU-uri Rack.
Acestea sunt doar câteva exemple care reconfirmă efortul nostru de a ne extinde și a ne îmbunătăți oferta de produse, în beneficiul partenerilor și a utilizatorilor. Vom continua să inovăm și să extindem întreaga gamă de soluții de management IT și infrastructură din portofoliul actual, astfel încât să ne păstrăm poziția de lider.
IT Channel: Ce ne puteți spune despre piața globală de colocare și cum a afectat actuala criză această piață?
George Topalov: Anul acesta a adus o serie de schimbări importante la nivel global, inclusiv legate de modul în care consumăm și stocăm date. Practic, din martie, pandemia globală a schimbat semnificativ tiparele traficului de rețea. A existat o creștere a numărului de angajați care lucrează de acasă și folosesc servicii bazate pe cloud, în timp ce a crescut cererea pentru televiziuni, filme și muzică. În același timp, a fost necesară mai multă putere de calcul Edge, acolo unde a fost nevoie.
Presiunile de reducere a costurilor și de creștere a vitezei de implementare îi pot pune pe furnizorii de colocație într-o situație dificilă. Iar reglementările, care variază în funcție de țară sau chiar de oraș, complică și mai mult lucrurile.
În afaceri, pandemia pare să fi accelerat o tendință existentă în rândul companiilor, și anume, de a-și muta datele din propriile sedii în centrele de date de colocație (colo) și serviciile cloud — adesea fiind întâlnită o combinație a celor două.
Pandemia a subliniat importanța abilității de a scala rapid puterea de calcul, de a monitoriza centrul de date IT și de a remedia problemele de la distanță.
IT Channel: Am văzut un număr mare de anunțuri de angajare de la Vertiv în România. Care sunt obiectivele de dezvoltare a centrului de suport de la Cluj?
George Topalov: Clujul continuă să fie centrul IT al României, dar și o locație excelentă pentru Shared Services. De la începutul anului, am angajat peste 50 de persoane, pentru o gamă largă de funcții, de la Vânzări, la Marketing, Finanțe și multe altele. În prezent, avem 15 posturi disponibile, în special pentru profesioniști în domeniul finanțelor și IT și ne așteptăm să creștem în continuare în următoarele luni. Iar pentru mai multe informații şi pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, vă invit să vizitați Vertiv.com sau să ne scrieți la adresa
emea.ro.hello@vertiv.com.