Senior Software anunta disponibilitatea celei mai recente versiuni a sistemului SFA, destinat automatizarii activitatii echipelor de vanzari de pe teren. Modificarile aduse solutiei SeniorSFA sunt centrate pe cresterea eficientei procesului de vanzare mobila prin facilitarea preluarii comenzilor de la clienti si a incasarii soldurilor.

Solutia SFA pe Android de la Senior Software este acum mult mai rapida si mai intuitiva. Au fost introduse noi functionalitati, iar cele existente au fost imbunatatite, astfel incat reprezentantii de vanzari de pe teren sa isi poata desfasura activitatea in cele mai bune conditii, avand la dispozitie un instrument puternic, dar in acelasi timp usor de folosit.

Unul dintre clientii Senior Software care beneficiaza deja de noile functionalitati ale solutiei SFA este Roxana SRL, liderul distributiei de bere si bauturi racoritoare din Bistrita. Domnul Vali Canpeanu, Directorul de Vanzari al companiei, declara: “Solutia SFA de la Senior Software ne-a ajutat in primul rand sa economisim foarte mult timp in ceea ce priveste preluarea comenzilor de la clienti. Recent am facut un upgrade la cea mai noua versiune SFA si pot spune ca sunt foarte multumit, avand in vedere imbunatatirile aduse pe partea de incasare si posibilitatea de a vinde fractionat. O alta functionalitate extrem de utila este aceea ca pot vedea oricand pe harta locatia exacta a agentului in momentul in care trimite o comanda.”

Printre noutatile ultimei versiuni SFA se numara si o interfata mai intuitiva pentru preluarea comenzilor. Atat forma cat si comportamentul acesteia pot fi configurate in totalitate de catre managerii de vanzari. Diverse filtre pe produse sunt disponibile direct in forma de comanda, astfel incat agentul de vanzari sa poata gasi mai rapid produsele dorite de client. Alte functionalitati prezente in noua versiune SFA sunt:

• Vizualizarea pe harta a locatiei in care a fost realizata sincronizarea datelor. Astfel, managerul de vanzari poate vedea daca intr-adevar agentul a preluat o comanda de la sediul clientului sau telefonic.

• Posibilitatea de a vinde fractionat direct de pe device-ul mobil. Exista situatii in care clientul doreste sa cumpere doar jumatate sau un sfert dintr-un anumit produs existent in SFA. Cu noua versiune SeniorSFA, reprezentantul de vanzari poate introduce in comanda de pe device-ul mobil exact cantitatea solicitata, nefiind necesara o munca suplimentara din partea operatorilor de la sediul central.

• Managementul bugetelor pentru fiecare reprezentant de vanzari in parte. Bugetul poate fi legat de cheltuieli precum combustibilul sau diurna, sau de nivelul discounturilor pe care un agent le poate acorda clientilor. Pe aceasta cale, atat ei cat si managerii lor pot urmari permanent incadrarea in bugetele prestabilite si vor primi avertizari in cazul in care sunt pe cale sa le depaseasca.

• Incheierea de contracte: incepand cu versiunea curenta de SFA, reprezentantul de vanzari are la dispozitie pe device-ul mobil modele de contracte definite de management, pe care le poate completa direct la sediul clientului.

• Imbunatatirea procesului de planificare automata a activitatilor, prin intermediul Ciclurilor de Activitati. Acestea permit managerilor sa clasifice clientii in functie de diferite criterii (geografice, domeniu de activitate sau altele), sa stabileasca activitati specifice – precum vizite – si sa le aloce automat agentilor de vanzari.

• Planogramele – care redau modul de asezare a produselor la raft – au fost modificate astfel incat sa poata fi utilizate mai usor de catre reprezentantii de vanzari. Acestia au acum posibilitatea sa incarce imagini cu planograme deja create si sa verifice mai rapid corespondenta lor cu realitatea.

SeniorSFA pe Android este solutia de management al activitatii echipelor de pe teren oferita de Senior Software. Interfata sistemului este optimizata pentru fiecare tip de dispozitiv mobil – smartphone sau tableta – oferind personalului din teren productivitate si confort inca de la prima utilizare. Cu SeniorSFA pot fi gestionate atat activitati de vanzare tranzactionala, adeseori intalnita in distributia de bunuri de larg consum, cat si de vanzare consultativa, de echipamente cu valori mari si activitati de service aferente.