mySmarty, cea mai puternică platformă SaaS (Software as a Service) pentru marketing și interacțiunea cu clienții, lansează seria de conferințe regionale “Antreprenorul Digital” la Constanța în data de 27 iulie 2017. Va urma conferința de la București din data de 1 august, după care Oradea, Cluj și Iași în lunile septembrie și octombrie 2017.
Scopul conferințelor regionale este acela de a comunica modelul de afaceri, misiunea și viziunea mySmarty comercianților din România, dar și potențialilor parteneri. Demersul este unul de educare a comercianților în legătură cu potențialul de business pe care îl oferă platforma mySmarty, în condițiile în care 4 din 10 consumatori din România sunt deja consumatori digitali.
Participanții la conferințele mySmarty vor afla despre impactul digitalizării asupra modului în care are loc interacțiunea cu clienții B2C dar și B2B. Se vor prezenta date concrete despre profilul consumatorului digital din România, despre modul în care trebuie gândit acum lanțul de creare a valorii prin experiența integrată omnichannel, despre mecanismele de marketing pe care mySmarty le oferă tuturor celor deschiși la transformarea digitală a afacerii lor.
‘mySmarty este platforma unde clienții din România se pot informa cu privire la comercianții cu care doresc să interacționeze, află despre ofertele acestora, dar mai ales pot da feedback despre calitatea fiecărei interacțiuni cu aceștia. Vom ajuta comercianții să facă campanii de marketing inovatoare prin intermediul mySmarty, să devină relevanți penrtu exigențele consumatorilor digitali și să își crească cifra de afaceri’, spune Marius Koritar, CEO al mySmarty România.
Platforma mySmarty oferă un sistem revoluționar de feedback, un sistem integrat de fidelizare a clienților, un sistem direct de comunicare cu aceștia, un sistem targetat de promovare inovatoare și un sistem complex de raportare a datelor analitice.