Piaţa locurilor de muncă în IT este într-o continuă mişcare, dar rămâne deschisă pentru pentru oricine îşi doreşte cu adevărat să îşi dezvolte o carieră în acest domeniu. Dacă multă lume afirmă că este foarte greu să îţi găseşti un loc într-una dintre companiile de profil, Miruna Andreescu, IT Recruiter pentru Telmap, vine să ne explice care sunt cerinţele pe care o astfel de companie le are în legătură cu poziţiile sale libere. Este vorba despre de o atracţie bilaterală, compania să caute persoana potrivită, iar aceasta să fie atrasă de angajator.
Ştefania Dinu: Compania Dvs este în mod curent percepută ca un angajator activ în industria de IT. Acest lucru face ca sarcina de a găsi talente să fie mai uşoară sau mai grea?
Miruna Andreescu: “A găsi” candidatul potrivit este echivalent cu “a-l atrage” către tine, ca şi angajator. Într-o era în care aproape oricine există în online (pe site-urile de joburi sau pe platformele sociale), este uşor să găseşti candidatul care pare a fi potrivit; povestea se complică atunci când trebuie să-l faci să vrea să se angajeze la compania respectivă. O mulţime de companii IT împart aceeaşi piaţă, de aceea strategia de recrutare trebuie să fie aliniată la nevoile candidaţilor; depinde de recruiter cât de greu sau de uşor e asta.
ŞD: Există la ora actuală un deficit de candidaţi specializaţi pentru anumite domenii din IT?
MA: Există o nevoie foarte mare de specialişti IT care să cunoască o altă limbă străină în afară de engleză. Limba germană este foarte cerută deoarece o parte din proiectele dezvoltate în România se fac pentru companii cu sedii importante în Germania, spre exemplu. De asemenea, limbile nordice devin un criteriu important pentru anumite roluri de suport tehnic la nivel înalt.
ŞD: Ideea că “în IT se câştigă bine” atrage mulţi tineri către această profesie. Cum vedeţi viitorul acestei profesii, însă?
MA: Dacă până acum câţiva ani, existau câteva oraşe importante în care companiile de IT aveau sedii (Bucureşti, Cluj sau Timişoara), alte centre vin puternic din urmă cu oferte extrem de interesante de joburi pentru absolvenţii facultăţilor de profil (Iaşi, Arad etc). Un lucru foarte bun este faptul că în continuare suntem o ţară atractivă pentru companii din străinătate care doresc să-şi deschidă centre de dezvoltare în România.
ŞD: Lucraţi cu foarte mulţi tineri. Este generaţia Y diferită ca percepţie a locului de muncă şi a atitudinii faţă de job, aşa cum se obişnuieste a se spune în ultima vreme?
MA: Generaţia Y gândeşte foarte mult în termeni de “acum”, “mult”, “important”. Generaţia Y vrea “proiecte importante, remunerate foarte bine, acum”. Într-o piaţă în care orice specialist IT bine pregătit are posibilitatea de a alege, generaţia Y se scaldă în opţiuni excelente şi îşi permite să “think big!”. Angajamentul unui astfel de candidat pentru un anumit job depinde de posibilitatea de a creşte (rapid) în compania respectivă, de a-şi clădi o carieră. Dacă acum ceva timp, generaţia anterioară îşi dorea mai degrabă un job “sigur”, generaţia Y vine cu dorinţa de a fi constant provocată.
Sursa foto: http://www.contalogic.ro