Al doilea trimestru al anului 2020 (Q2/20) s-a încheiat cu rezultate bune în ceea ce privește piața de PC-uri tradiționale, compusă din computere desktop, notebook-uri și stații de lucru, livrările globale crescând cu 11,2% față de perioada similară a anului trecut (YoY), ajungând la un total de 72,3 milioane de unități, conform rezultatelor preliminare ale studiului realizat de International Data Corporation (IDC) Worldwide Quarterly Personal Computing Device Tracker. Pe măsură ce restricțiile din întreaga lume s-au înăsprit în primele săptămâni ale trimestrului, cererea de notebook-uri a continuat să crească pentru a menține continuitatea activităților de afaceri și educaționale în rândul a numeroase comunități.
În pofida problemelor de logistică înregistrate la începutul trimestrului analizat, costul și frecvența transportului aerian și maritim s-au apropiat de nivelurile normale, similare cu cele dinainte de COVID. Acest lucru, combinat cu creșterea producției de calculatoare, în unele cazuri depășind nivelurile anterioare, a dus la situația în care comercianții cu amănuntul și alți distribuitori din întreaga lume au avut o ofertă suficientă și au fost pregătiți să se ridice la satisfacerea cererilor în continuă creștere.
“Cererea puternică determinată de necesitatea lucrului de acasă, precum și de trecerea la procesul de e-learning a depășit așteptările anterioare și a pus din nou PC-ul în centrul portofoliului tehnologic al consumatorilor”, a declarat Jitesh Ubrani, Research Manager în cadrul IDC Mobile Device Trackers. „Ceea ce rămâne de văzut este dacă această cerere și nivelul ridicat de utilizare va continua în timpul recesiunii și în lumea post-COVID, deoarece bugetele se micșorează pe măsură ce școlile și birourile se redeschid.”
„Indicatorii timpurii sugerează livrări consistente de PC-uri pentru segmentele educație, enterprise și consumatori finali, atenuate oarecum de către înghețarea segmentului IMM-urilor”, a declarat Linn Huang, Research Vice President, Devices and Displays la IDC. “Datorită ordinelor plasate, această tendință pozitivă va continua până în iulie. Cu toate acestea, pe măsură ce ne îndreptăm mai adânc într-o recesiune globală, această tendință se va atenua din ce în ce mai mult”. În Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) livrările de PC-uri tradiționale au depășit așteptările deja optimiste, înregistrând o creștere puternică cu două cifre în Q2/20. Pe măsură ce izolarea la domiciliu a luat amploare, cererea fără precedent pentru sistemele mobile, necesare pentru a facilita munca și studiul de acasă, a putut fi satisfăcută.
Sursa: IDC