Flanco Retail a initiat parteneriatul cu Microsoft in toamna anului trecut, pentru optimizarea activitatii din mediul online si pentru o mai buna gestionare a traficului ridicat din timpul evenimentului de shopping Black Friday. A fost singurul retailer electro-IT care a ales sa isi gazduiasca website-ul in cloud, utilizand platforma Microsoft Azure, si a reusit, astfel, sa reduca cu 80% costurile destinate infrastructurii site-ului din acea perioada.

Pentru a eficientiza activitatea sustinuta in mediul online in timpul celui mai mare eveniment de shopping din Romania, Black Friday, Flanco Retail a decis sa schimbe infrastructura site-ului gazduit in mod traditional pe un server local, cu o versiune bazata pe cloud. Acest lucru a permis ajustarea in timp real a spatiului de server necesar, in functie de fluxul traficului din timpul evenimentului. Aplicatia a utilizat platforma Microsoft Azure si a fost implementata de compania romaneasca de software Zitec.

“Posibilitatea de a ne adapta rapid, pe masura ce numarul vizitatorilor se schimba, si de a plati numai pentru resursele folosite, ne-a oferit un mare avantaj competitiv”, a afirmat Cristina Martinas, Online Sales Director, Flanco Retail. “Utilizarea unei infrastructuri bazate pe cloud, in locul celei traditionale, ne-a asigurat o reducere cu 80% a costurilor si un venit din vanzarile online de 2,5 milioane euro, cu 30% mai mare decat cel estimat initial”.

Website-ul gazduit in cloud este, practic, o aplicatie PHP, la fel ca website-ul Flanco traditional. “Se integreaza usor cu alte tehnologii open source, precum Linux, pe care Flanco le utilizeaza in  mod obisnuit pentru infrastructura website-ului gazduit pe serverele locale”, a explicat Cristian Pena, Chief Software Engineer, Zitec. “Astfel, in timpul unui eveniment, traficul de pe website-ul traditional este directionat cu usurinta catre versiunea bazata pe cloud.”

Pana la finalul anului 2014, venitul obtinut de Flanco Retail prin vanzarile online a crescut cu 150%, jumatate din aceasta evolutie datorandu-se activitatii desfasurate in timpul celor trei zile de Black Friday. “Vom continua colaborarile cu Microsoft si cu dezvoltatorul de software Zitec si in cadrul evenimentelor de shopping din acest an”, spune Cristina Martinas. “Totodata, ne propunem sa extindem echipa de online – daca in noiembrie 2014 numara doar 12 persoane, ne asteptam ca pana la finalul lui 2015 sa ajunga la cel putin 30 de membri”.