Odată cu începerea anului şcolar, debutează şi cea de-a treia ediţie a concursului anual ASTRA Talent. Anul acesta, concursul internaţional de artă pentru copii este organizat de SES în Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia – cel mai mare număr de ţări participante de până acum. Copii cu vârstele cuprinse între 8 şi 15 ani sunt invitaţi să îşi ilustreze ideile despre modul în care sateliţii îi ajută pe oameni. Pentru fiecare desen înscris în concurs, ASTRA va dona câte un euro organizaţiei “Medici fără frontiere” şi va susţine activitatea acesteia în întreaga lume.
Concursul de talent se va desfăşura în perioada 2 septembrie – 31 octombrie 2013. Un juriu specializat, aflat anul acesta şi sub auspiciile Galeriei Naţionale slovace, va alege 12 lucrări din cele înscrise, iar acestea vor fi recompensate cu premii valoroase.
Lucrările artistice vor fi înscrise pe pagina web www.astratalent.eu unde pot fi votate începând din 15 octombrie. Vor fi premiaţi şi şase copii ale căror lucrări vor primi cele mai multe voturi din partea publicului.
„Este greu să îţi imaginezi cum ar fi să trăieşti chiar şi o singură zi fără sateliţi. Sunt de neînlocuit atunci când vorbim de difuzarea semnalului TV de cea mai înaltă calitate, însă asigură şi conexiunile de internet şi transmisia altor date către locuri izolate, nave sau aeronave. Asigură navigaţia şi sunt necesari pentru meteorologie, cartografiere, cercetare în domeniul mediului şi ştiinţă, în general. Abia aşteptăm să vedem de câtă imaginaţie vor da dovadă copiii în această provocare, iar experienţa noastră de la concursurile din anii trecuţi ne arată că ne putem aştepta la rezultate excelente” – explică Barbara Uzunowa-Drymer, Director Marketing pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul SES ASTRA.
Desenul fiecărui copil înseamnă un euro pentru Medici fără frontiere. În anii trecuţi, câteva sute de şcoli au fost invitate să se înscrie la concurs şi în fiecare an ne-am bucurat de o participare foarte bună. În 2013, proiectul va cuprinde cel mai mare număr de ţări de până acum, prin urmare ne aşteptăm şi la cel mai mare număr de lucrări artistice realizate de copii.
La concursul ASTRA Talent de anul trecut, copiii români au obtinut 4 dintre cele 12 premii acordate de juriu. Astfel, Ioana O. din Braşov a câştigat locul întâi, Cristina T. din Oradea a obţinut locul al treilea, iar Valentin K. din Cluj-Napoca şi Eliza B. din Râmnicu Vâlcea s-au numărat şi ei printre câştigătorii concursului ASTRA Talent 2012.
„Medici fără frontiere ajută populaţia aflată în suferinţă, inclusiv copii malnutriţi în peste 70 de ţări din întreaga lume. Le suntem foarte recunoscători celor de la SES pentru sprijinul acordat şi pentru lucrările acestor copii artişti care, prin creativitatea lor, susţin o cauză nobilă”, declară Pavel Gruber, reprezentant al organizaţiei Medici fără frontiere.
Pentru informaţii suplimentare şi regulamentul concursului, vă rugăm accesaţi pagina web: www.astratalent.eu