Statisicile publice arată că, numai în anul 2015, la nivel global, s-au emis aproximativ 500 miliarde de facturi din care 7 miliarde pe continentul european. Un domeniu în care se facturează intensiv este cel al utilităților.
În România, numeroşi furnizori de servicii din domeniul distribuției de gaz, apă potabilă, apă caldă, energie electrică sau agent termic, privați sau publici, utilizează modulul deManagement al Facturării de Utilități din cadrul pachetului integrat SIVECO Applications 2020.
Această soluție flexibilă și matură are capacitatea de gestionare eficientă a unui volum foarte mare de operațiuni. Pentru a da o dimensiune acestui efort, trebuie spus că, în medie, clienții SIVECO din domeniul utilităților emit lunar 50.000 de facturi și generează peste 30.000 de chitanțe (cu posibilitatea de încasare în numerar sau prin card).
“Cu ajutorul aplicației noastre, clienții urmăresc consumul lunar de utilități, realizează evidența abonaților în funcție de utilitățile folosite și de locația de consum, cu detalii de tarifare și măsurare, își fac planificarea intervalelor de citire a contoarelor. E important pentru ei faptul că accesul la arhiva contabilă informatizată privind facturile emise, încasate sau neîncasate, se realizeaza în timp real. Nu în ultimul rând, dispun de o evidență a reclamațiilor şi pot urmări rezolvarea lor, ceea ce conduce la o comunicare mai bună, transparentă cu proprii lor clienți”, declară Ștefăniță Ghiță director dezvoltare SIVECO Applications.