ViewSonic este unul dintre brand-urile recunoscute la nivel mondial pentru atenția acordată produselor promovate în care combină cu profesionalism tehnologiile, stilul și ergonomia pentru diversele categorii de utilizatori pe care le adresează.

Modelul ViewSonic VX2785-2K-MHDU a fost dezvoltat pentru biroul modern de acasă, acolo unde lucrul cu aplicațiile de editare a documentelor se îmbină cu sesiunile de gaming. Așa după cum puteți intui din numele modelului, monitorul este echipat cu un ecran de 27 inch cu panel IPS Quad HD ce combină eleganța, versatilitatea și funcționalitatea exemplară.

Aceste ecrane cu design subțire și elegant, fără ramă pe partea frontală, combină esteticul cu performanțele avansate. Oferind o rezoluție WQHD de 2,560 x 1,440 pixeli cu rată de aspect de 16:9, ViewSonic VX2785-2K-MHDU se bazează pe tehnologia AMD FreeSync. Cu ajutorul acestei tehnologii ce permite utilizarea unei rate de reîmprospătare variabilă este prevenită apariția fenomenului de „screen tearing”, acele distorsiuni generate de desincronizarea apărută între procesorul grafic și afișajul ecranului, și asigură o experiență de vizualizare cursivă. Datorită designului ce dă impresia continuității la infinit a suprafețelor echipamentului, a profilului subțire și funcțiilor avansate de gestionare a cablurilor, acest ecran transformă desktopul într-o zonă de lucru îmbunătățită, claritatea imaginii răsfrângânu-se și pe spațiul de pe birou. Proiectat cu difuzoare integrate duale, monitorul combină performanțele de top ale ecranului cu sunet stereo pentru o experiență multimedia captivantă.

În plus, monitorul este fixat pe un suport ergonomic inovativ ce permite utilizatorului să încline și să rotească cu ușurință ecranul pentru un confort maxim. Foarte importantă este și opțiunea producătorului de a include cea mai recentă conectivitate USB 3.2 Type-C, ce oferă încărcare rapidă de 60 W, video și audio printr-un singur cablu, în timp ce utilizatorul se poate conecta la dispozitivele preferate utilizând porturile HDMI și DisplayPort. Prin sistemul de porturi ce asigură o conectivitate flexibilă, ViewSonic VX2785-2K-MHDU poate fi prima opțiune de afișaj pentru laptopuri, PC-uri, Mac-uri, dar și sisteme POS.

Ca o concluzie, ViewSonic VX2785-2K-MHDU combină acele caracteristici necesare unui utilizator obișnuit al aplicațiilor de birou, dar și ale unui gamer sau ale unui profesionist în fotografie, acesta din urmă fiind mai mult ca sigur încântat de acoperirea excelentă a spațiului color Adobe RGB. Totul la un raport competitiv calitate/preț în comparație cu celelalte modele existente pe piață.

Specificații ViewSonic VX2785-2K-MHDU

Tip ecran                             LED-backlit LCD / TFT active matrix

Diagonală                            27″

Rezoluție recomandată 2560 x 1440

Refresh Rate                      60 Hz

Contrast                               1.000:1 (80.000.000:1 DCR dinamic)

Luminozitate                     300 cd/m2

Culori                                   16,7 milioane, True 8 Bit

Rată aspect                         16:9

Timp răspuns                    14ms (GTG, Typ), 5ms (GTG, w/OD)

Unghi vizibilitate               178° (H) / 178° (V)

Conectori                           1 x HDMI, 1 x DisplayPort, 1 x USB 3.2 Gen1 Type-C

Boxe integrate                 2 x 3W

Dimensiuni                         Cu suport: 613 x 446 x 250 mm

Fără suport: 613 x 364 x 50 mm

Greutate                              Cu suport: 5 kg

Fără suport: 3,6 kg

Montare perete                100 x 100 mm VESA