Conform International Data Corporation (IDC) Worldwide Quarterly Server Tracker, veniturile furnizorilor de pe piața mondială a serverelor au scăzut cu 6,0% până la 18,6 miliarde dolari în primul trimestru al anului 2020 față de Q1 2019. Livrările de servere la nivel mondial au scăzut până la puțin sub 2,6 milioane de unități în primul trimestru, cu 0,2% față de perioada similară a anului anterior.

În ceea ce privește categoriile de echipamente, veniturile înregistrate de serverele entry-level au scăzut cu 2,1%, până la 15,1 miliarde de dolari, în timp ce serverele midrange au scăzut cu 23,0% până la puțin sub 2,6 miliarde de dolari, iar sistemele high-end au scăzut cu 9,1% la doar 1,0 miliarde de dolari.

Clasamentul general al pieței

Poziția de lider pe piața mondială de servere în Q1 2020 aparține Dell Technologies cu o cotă de venit de 18,7%. Grupul HPE/New H3C a ocupat a doua poziție cu 15,5%, urmat de Inspur/Inspur Power Systems cu 7,1%.

Lenovo și IBM s-au aflat la egalitate pe a patra poziție, cu cote de piață de 5,6%, respectiv 4,8%. IDC declară egalitate din punct de vedere statistic atunci când există o diferență de un procent sau mai puțin în ponderea veniturilor sau a livrărilor între doi sau mai mulți furnizori.

Grupul de furnizori ODM (Original Design Manufacturer) Direct a reprezentat 25,9% din veniturile totale ale pieței de servere și și-a crescut vânzările cu 6,1% până la aproape 4,83 miliarde USD. Dell Technologies a condus piața de servere mondială în ceea ce privește livrările de unități, reprezentând 18,4% din totalul unităților livrate pe parcursul trimestrului.

Performanțele pe regiuni

Discutând pe baza geografiei piețelor, per total toate regiunile au scăzut în cursul primului trimestru. Japonia a înregistrat cea mai mică scădere, de 0,5%, urmat de America Latină cu -2,3%, China cu -2,6% și Asia/Pacific (cu excepția Japoniei și Chinei) cu -3,0%. Statele Unite au scăzut cu 6,1%, iar Canada cu 8,3%, în timp ce Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) a înregistrat un ordin de scădere de două cifre, cu 11,8%.

Veniturile generate de serverele x86 au scăzut cu 9,1% în primul trimestru până la 16,8 miliarde de dolari, iar serverele non-x86 au crescut cu 38,2% până la puțin sub 1,8 miliarde de dolari.

Sursa: IDC