ProSAFE WAC720 este un acces point dual band 802.11ac, dezvoltat special pentru a susţine fluxul de lucru dintr-un birou mediu. Comunică pe două benzi capabile să ofere împreună viteze de transfer de până la 1,2 Gbps(300 Mbps pentru 2.4 GHz şi 867 Mbps pentru 5 GHz) şi vine echipat cu două antene interne, ce se folosesc de tehnologia beamforming pentru a optimiza recepţia WiFi şi a reduce interferenţa. Mai mult, WAC720 oferă şi opţiunea instalării a două antene externe, ce ajută la extinderea arie de acoperire.
Este un echipament ce se foloseşte de un management de tip Quad Mode, fiind capabil să funcţioneze atât independent, cât şi modul Ensemble. Folosirea modului Ensemble, permite AP-ului să configureze şi să gestioneze un grup format din maxim 10 AP-uri identice, fără costuri suplimentare sau ajutorul unui suport hardware/software adiţional. Folosind-se de o interfaţă centrală, modul Ensemble oferă un control inteligent al funcţiilor, permiţând iniţierea update-urilor de firmware, monitorizarea conectivităţii şi partajarea traficului de date pentru toate AP-urile. Mai mult, în eventualitatea unei defecţiuni la unul dintre echipamente, funcţia Ensemble va efectua o serie de ajustări automate, permiţând activităţii din cadrul grupului să continue neîntreruptă.
Acest mod, transformă WAC720 într-o soluţie wireless scalabilă, perfectă pentru mediile de lucru solicitante, capabilă să ofere performanţe superioare şi o arie de acoperire bună pentru birouri mici sau medii, scoli sau spitale.
Modalitatea de configurare este una foarte simplă, implicând modificarea setărilor pentru un singur AP din grup. Odată aceasta realizată, celeleate AP-uri vor fi automat actualizate cu aceleaşi setări.
Ca şi securitate, WAC720 dispune de o serie vastă de setări ce includ autentificare 802.1X/RADIUS şi WPS/WPS2/WEP, precum şi opţiunea de restricţionare a acesului în funcţie de MAC.
Ţinând cont de avantajele oferite, dar şi de preţul de achiziţie foarte avantajos pentru un echipament business, WAC720 reprezintă o alegere foarte atractivă pentru orice companie ce caută o soluţie WiFi Gigabit, stabilă şi foarte uşor scalabilă.
ProSAFE WAC720 este disponibil prin partenerii NETGEAR din Romînia la un pret de 1500 lei.
Pentru mai multe informaţii despre produs, accesaţi: https://www.netgear.com/business/products/wireless/business-wireless/WAC720.aspx?cid=wmt_netgear_organic#tab-techspecs