AMD a anunțat, în timpul evenimentului Future of Compute lansarea primelor monitoare ultra-high definition (UHD) bazate pe tehnologia FreeSync. Samsung Electronics Co., Ltd., plănuiește să implementeze modul de sincronizare al ecranelor în toată lumea începând din Martie 2015 pentru modelele Samsung UD590 (23.6 și 28 inch ) și UE850 (23.6, 27,31.5 inch) și eventual pentru toată gamă Samsung UHD. FreeSync va permite rate de refresh dinamice pentru plăcile video AMD Radeon și pentru toată gamă de procesoare APU, pentru a reduce la maxim latența și pentru a elimina defectele vizuale în timpul redării video.

“Suntem foarte entuziasmați să introducem tehnologia AMD FreeSync în gamă noastră de monitoare UHD pentru anul 2015 din cadrul diviziei Samsung Electronics Visual Display”, a afirmat Joe Chan, vicepreședinte al Samsung Electronics Southeast Asia Headquarters. “Cu această tehnologie, credem că utilizatorii, inclusiv gamerii, vor putea să opteze pentru o rezoluție mai bună, fără zgomot sau erori de grafică.”

În plus, Capcom a anunțat o colaborare cu AMD privind AMD Mantle API pentru a îmbunătăți engine-ul “Panta-Rheia”, permițând performanțe tehnice și vizuale superioare pentru titlurile Capcom viitoare.

“Această colaborare va îmbunătăți performanțele engine-ului “Panta-Rheia”, dezvoltat inițial pentru console “a afirmat Masaru Ijuin, director tehnic, Capcom. ”Capcom evaluează tehnologia AMD Mantle API pentru a o integra în tehnologia noastră deja existentă cu scopul obținerii unor beneficii impresionante în domeniul performanței.”

AMD Mantle a fost deja adoptată de dezvoltatori majori precum Crytek CRYENGINE®, FrostBite 3 și Nitrous engine.

“Samsung și Capcom sunt parteneri strategici și ne ajută să aducem tehnologia revoluționară dezvoltată de AMD în casele și birourile utilizatorilor de pretutindeni “a afirmat David Bennett, vice președinte, AMD APJ. “În timp ce ne extindem în sectorul comercial, considerăm că tehnologii precum AMD FreeSync și AMD Mantle API joacă un rol vital în propulsarea industriei pe drumul cel bun .”