Membrii TechAngels, cea mai experimentată rețea de business angels din România, au realizat investiții directe de 1.088.700 de euro în startup-uri tech în primul semestru al anului 2026, în creștere cu aproximativ 18% față de perioada corespunzătoare a anului trecut, când investițiile directe au fost de aproximativ 923.000 de euro. Datele indică o continuitate a activității investiționale într-un context în care deciziile rămân atent calibrate, iar capitalul continuă să fie direcționat către startup-uri cu echipe solide, oportunități bine definite și potențial de creștere.
În primul semestru 2026, 22% dintre membri au realizat cel puțin o investiție directă, față de aproximativ 18% în perioada similară a anului trecut. 14% au investit în startup-uri noi, comparativ cu 11% în S1 2025, în timp ce participarea la runde follow-on s-a menținut la aproximativ 8%. Ca valoare, rundele de follow-on au atras volume mai mari de capital, în timp ce investițiile în startup-uri noi au implicat un număr mai mare de membri, semn că investitorii combină explorarea de oportunități noi cu susținerea companiilor deja validate.
Pentru a doua jumătate a anului, intențiile de investiții directe totalizează 2,18 milioane de euro, de peste două ori mai mult decât valoarea investită în primele șase luni. De asemenea, 58% dintre respondenți spun că intenționează să continue investițiile în 2026, dacă vor identifica oportunități potrivite. Această dinamică este similară cu cea observată în 2025, când intențiile pentru S2 au depășit semnificativ nivelul investițiilor din primul semestru, indicând un apetit investițional existent, dar condiționat de calitatea oportunităților și de contextul de piață.
„Datele din primul semestru arată o comunitate activă și atentă la calitatea oportunităților. Investițiile directe sunt într-o ușoară creștere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar intențiile pentru a doua jumătate a anului arată că există capital disponibil pentru fondatorii care pot demonstra clar problema rezolvată, tracțiunea și direcția de creștere. TechAngels își propune să contribuie la crearea unui dealflow cât mai consistent, la pregătirea fondatorilor pentru etapa de finanțare și la o colaborare mai stransă între membrii comunității.”, a declarat Ana Maria Andronic, Președinte TechAngels.
În paralel cu investițiile raportate, dealflow-ul s-a menținut într-un ritm consistent. În perioada ianuarie–iunie 2026, membrii TechAngels au analizat 128 de startup-uri și au întâlnit 35 de echipe în sesiuni de pitch, iar structura acestora indică o orientare puternică spre soluții aplicate în procese de business, operațiuni, securitate, sănătate, educație, infrastructură și interacțiune digitală.
Din perspectiva tipurilor de companii, cea mai mare categorie a fost reprezentată de startup-uri B2B (enterprise workflow / operational / compliance / security software), cu 34,3% din total. Companiile din zona health (sănătate, wellbeing, educație) au reprezentat 25,7%, în timp ce startup-urile de tip marketplace, community, consumer engagement au avut o pondere de 20%. Alte 20% dintre companiile analizate au fost în zona de hardware, deeptech, infrastructură, dual-use sau industrial.
Analiza problemelor adresate arată o concentrare similară: 37,1% dintre startup-uri vizează procese business, operaționale, de securitate sau conformare care sunt încă manuale, fragmentate sau ineficiente. Alte 22,9% lucrează pe probleme de discovery, engagement, marketplace liquidity, conținut sau interacțiune comunitară. Soluțiile dedicate infrastructurii fizice, tehnice, industriale, energetice sau de securitate reprezintă 20%, iar cele orientate către comportament individual, wellbeing, educație, obiceiuri sau performanță personală reprezintă, de asemenea, 20%.
O caracteristică transversală puternică este prezența AI: 68,6% dintre startup-urile văzute în pitch-uri au inclus AI ca element material al soluției. Ponderea semnificativă confirmă că AI nu mai apare doar ca verticală separată, ci ca strat tehnologic integrat în produse.
„Vedem tot mai multe proiecte care depășesc etapa de produse software generaliste, atacă probleme complexe în industrii unde tehnologia poate genera eficiență, control, securitate sau acces mai bun la date. Pentru investitori, asta înseamnă o evaluare mai complexă și o nevoie mai mare de a apela la expertiză concretă în anumite domenii”, a adăugat Ana Maria Andronic.
În prima jumătate a anului, TechAngels și-a continuat rolul de facilitator în cadrul comunității tech, dincolo de activitatea de investiții. Grupul a fost prezent ca partener, speaker sau contributor în inițiative locale și europene relevante pentru ecosistem, de la EBAN Congress 2026 și PODIM, la CyberSecurity Dialogues, ANIS International Summit, FAST Forum, Work Evolution Summit și Romania Startup Awards. Implicarea în aceste contexte a vizat atât conectarea fondatorilor cu investitori și mentori, cât și consolidarea dialogului despre sectoare strategice, AI, deeptech, cybersecurity, dual-use, aerospace, healthtech și infrastructură tehnologică în general.
În perioada următoare, membrii TechAngels vor continua să fie prezenți în comunitățile relevante pentru startup-uri și investiții, atât în România, cât și în regiune. Fondatorii care caută finanțare, feedback sau conexiuni cu investitori pot întâlni reprezentanți ai rețelei la evenimente precum How to Web, ScaleUp Fest Budapesta, EBAN Summit și MeOut Budapesta, unde TechAngels va continua dialogul cu antreprenori, investitori și parteneri interesați de dezvoltarea companiilor tehnologice cu potențial regional și global.