Luxoft, unul din furnizorii de top de servicii de dezvoltare software şi soluţii IT inovatoare clienţilor din toată lumea, anunţă al doilea webinar din seria Luxoft Technology Series care va fi susţinut de Scott Ambler pe 26 noiembrie. Ambler este un inginer de software canadian, consultant şi autor. El deţine funcţia de Senior Consulting Partner la Scott Ambler + Associates. Ambler va vorbi despre metodologia Disciplined Agile Delivery (DAD) în cadrul webinarului Luxoft Technology Series.

Luxoft Technology Series (LTS) este un proiect interactiv ce oferă webinarii gratuite susţinute de profesionişti IT recunoscuţi la nivel internaţional. Cu scopul de a transforma LTS într-un proiect educaţional global, Luxoft doreşte să creeze o platformă care să permită profesioniştilor IT din toată lumea să îşi împărtăşească din experinţa proprie. Cei interesaţi se pot întregistra.

Succesul înregistrat de primul webinar Luxoft Technology Series (LTS) arată că LTS are potenţialul de a deveni un „TEDx” al industriei IT. Suntem încântaţi să le putem oferi participanţilor oportunitatea de a asculta experţi IT din întreaga lume care au atins statutul de „rock star”. Primul nostru webinar l-a avut ca invitat pe Shai Almog, CEO şi Cofondator al Codename One, o platformă populară ce permite dezvoltatorilor Java să creeze aplicaţii mobile pentru toate dispozitivele. Reacţiile foarte pozitive din partea participanţilor la webinarul susţinut de Shai Almog ne oferă un motiv să fim la fel de entuziasmaţi să aducem încă un star IT pe covorul roşu – Scott Ambler”, a declarat Przemysław Berendt, VP Global Marketing, Luxoft.

Scott Ambler este un autor cunoscut de cărţi specializate pe metodologia Disciplined Agile Delivery, Unified process, Agile software development, the Unified Modeling Language şi dezvoltare bazată pe CMM.

Aşa cum va explica Scott Ambler, metodologia Disciplined Agile Delivery (DAD) este un hibrid, care adoptă strategii demonstrate din Scrum, XP, Agile Modeling, Outside In Development, Lean/Kanban, DevOps şi altele într-o manieră structurată. DAD oferă sfaturi personalizabile, orientate către obiective pentru ciclul de viaţă complet al livrării soluţiei, care merge dincolo de abordarea focusată pe implementarea software a altor metode agile. Deoarece echipele de livrare nu lucrează izolat, DAD este adaptat la mediul enterprise, demonstrând că echipele agile pot valorifica şi îmbunătăţi ecosistemul lor existent într-o manieră controlabilă. DAD este în prima linie a noii generaţii de metodologii agile/lean pentru mediul enterprise.

Din webinarul susţinut de Scott Ambler veţi afla:

  • Ce înseamnă metodologia Disciplined Agile Delivery (DAD).
  • De ce o abordare hibridă este necesară pentru dezvoltarea software în mediul enterprise.
  • Abordarea orientată către obiective vs. abordarea prescriptivă.
  • De ce este necesar un ciclu de viaţă complet al livrării şi care sunt de fapt opţiunile.
  • Ce factori de complexitate trebuie avuţi în vedere  în scalarea şi personalizarea DAD.
  • Ce înseamnă „enterprise aware”.

Pentru a participa la webinarul susţinut de Scott Ambler, puteţi să vă înregistraţi la  www.luxoft.com/lts

Pentru a afla mai multe despre Luxoft Technology Series, accesaţi www.luxoft.com/lts