Schneider Electric a anunțat lansarea podcastului său, „AI at Scale”. Această serie oferă o imagine de ansamblu asupra stării actuale a tehnologiei, invitând practicienii și experții AI să-și împărtășească experiențele, perspectivele, provocările și poveștile de succes.

În 2021, Schneider Electric și-a lansat propriul centru de excelență AI, AI Hub, iar acum are peste 350 de experți AI. Canalizându-și expertiza într-un podcast accesibil și invitând experți externi recunoscuți la nivel global, compania permite unui public larg să descopere aplicații AI din lumea reală, clarificând în același timp concepțiile greșite comune și deschizând o conversație despre viitorul AI.

Podcastul ridică multe întrebări esențiale pentru implementarea acestei tehnologii în beneficiul întregii societăți: cum să gestionați cel mai bine cererea de energie a AI, cum să pregătiți angajații pentru un viitor în care AI-ul va fi tot mai implicat și multe altele.

În primul episod, directorul pentru AI al Schneider Electric, Philippe Rambach, discută despre motivele pentru care avem nevoie de AI, importanța unei abordări sustenabile și raționale a AI și rolul acesteia în sprijinirea decarbonizării și eficienței energetice. El împărtășește, de asemenea, informații putile pentru companii cu privire la implementarea AI pe scară largă, pentru a asigura adoptarea de către utilizatori, valoare adăugată pentru companii și rentabilitatea investițiilor.

Episoadele viitoare vor prezenta invitați diverși, inclusiv la nivel de membri ai consiliilor de adminstrație din companii (Chief AI and Data Officers, CTO), șefi de departamente de date și analize, reprezentanți ai celor mai avansate universități și centre de cercetare AI și practicieni AI din diverse domenii. Expertiza lor va acoperi o gamă largă de subiecte, cum ar fi inteligența artificială în centre de date, producție, servicii, transport, procesare alimentară, marketing și multe altele, cu accent pe responsabilitate și etică.

Podcastul AI at Scale de la Schneider Electric este disponibil pe mai multe platforme de streaming, inclusiv Spotify și Apple Podcasts.