SAP AG, liderul mondial pe piaţa de soluţii și tehnologii software de business, care desfășoară activități și în România, a înregistrat venituri totale de 16,9 miliarde de euro (exprimate non-IFRS) în 2013, în creștere cu 8% (calculat la un curs valutar constant) comparativ cu anul precedent. În plus, compania a înregistrat creșteri de două cifre pe segmentul de cloud și servicii.
Astfel, veniturile anuale din software și subscrieri cloud exprimate non-IFRS au crescut cu 11%, calculat la un curs valutar constant, ajungând la 5,28 miliarde de euro, în timp ce veniturile din software şi servicii software conexe, exprimate non-IFRS, au crescut cu 11%, calculat la un curs valutar constant, depășind nivelul de 14 miliarde de euro. În ceea ce privește profitul operațional, exprimat non-IFRS la curs valutar constant, acesta s-a situat la peste 5,5 miliarde de euro, în creștere cu peste 13% comparativ cu nivelul din 2012.
„Suntem mândri că am înregistrat încă un an de creștere, am depășit creșterea pieței și ne-am crescut marja operațională, investind în același timp în inovație și în segmentul cloud. Pe baza acestui avânt puternic din 2013, vom accelera tranziția către cloud. Prin intermediul soluțiilor care rulează pe platforma SAP HANA în cloud, lucrurile vor deveni mai simple pentru clienții noștri, ceea ce ne va ajuta să ne păstrăm poziția de top și va genera o creștere mai previzibilă și mai profitabilă pe termen lung”, au declarat Bill McDermott și Jim Hagemann Snabe, co-CEOs SAP.
Venituri de 664 milioane de euro din SAP HANA
SAP HANA, platforma pentru aplicații de business în timp real, a fost un factor major de creștere în 2013. Compania are în prezent peste 3.000 de clienți pentru platforma HANA. Venitul anual generat de HANA a crescut cu 69%, calculat la curs valutar constant, ajungând la 664 milioane de euro.
Perspective pentru 2014 și termen mediu
În 2014, SAP estimează că venitul din subscrieri cloud și servicii de suport, exprimat la standarde non-IFRS și calculat la un curs valutar constant, va atinge un nibel cuprins între 950 de milioane de euro și 1 miliard de euro (2013: 758 milioane de euro).
Compania estimează o creștere cu 6 – 8% a venitului din software și servicii software conexe, exprimat la standarde non-IFRS și calculat la un curs valutar constant (2013: 14,03 miliarde de euro). De asemenea, SAP estimează că în 2014 profitul operațional al companiei se va încadra în intervalul 5,8 – 6 miliarde de euro, exprimat la standarde non-IFRS și calculat la un curs valutar constant (2013: 5,51 miliarde de euro).
Pe termen mediu, SAP dorește realizarea unei combinații între soluțiile standard și un avans rapid al segmentului cloud, care să genereze o creștere continuă și o extindere a marjei de profit. Compania continuă să vizeze un venit total de cel puțin 20 de miliarde de euro și un venit total din segmentul cloud și servicii profesionale conexe de aproximativ 2 miliarde de euro până în 2015.
Pentru 2017, SAP introduce noi obiective, și anume vizează o creștere a venitului total până la cel puțin 22 de miliarde de euro, respectiv până la 3 – 3,5 miliade de euro pentru segmentul cloud.