Revnic & Asociații, una dintre primele societăți de avocaţi din Cluj Napoca și o firmă de referință din vestul țării, a implementat soluția software KeyVision pentru creșterea eficienței și sporirea gradului de coordonare dintre avocaţi. Decizia vine ca urmare a necesității gestionării unui volum mare de informații, cât și datorită nevoii tot mai stringente de a avea acces la rapoarte detaliate și la zi privind activitatea derulată.
Revnic & Asociații se adresează mediului de afaceri din România cu o gamă largă de servicii de consultanță în drept civil, dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, contencios administrativ şi fiscal. Totodată, dispune de un puternic departament de litigii care s-a detașat prin obținerea, în premieră națională, a unor decizii precum anularea prevederilor legale privind obligativitatea plăţii taxelor radio şi TV pentru persoane juridice și deschiderea procedurii de insolvenţă pentru persoane fizice.
„Planurile de dezvoltare care vizează creşterea echipei pe domeniul IT și energie, cât și volumul din ce în ce mai mare de clienți și dosare în lucru, ne-au determinat să înlocuim soluția internă de gestiune a datelor, neadaptată complet specificului nostru și insuficientă pentru nevoile curente. Am ales KeyVision în urma unui proces serios de prospectare a pieței, iar decizia a fost una ușoară deoarece aplicația s-a detașat din start prin funcționalități complete de pontaj și de management al clienților și dosarelor, prin setul de rapoarte detaliate la nivel de firmă, contract, avocat și prin posibilitatea de a urmări evoluția firmei per linie de business”, Radu Revnic, Managing Partner Revnic & Asociații.
KeyVision, soluția software dedicată exclusiv avocaților, acoperă în întregime partea operațională specifică unei case de avocatură, pornind de la înregistrarea orelor lucrate, până la managementul clienților, al contractelor și dosarelor, al termenelor de instanță și al task-urilor curente. Totodată, pune la dispoziție un motor de tarifare complex care permite definirea de tarife globale, abonamente care țin cont de ore reportate, tarife diferențiate per avocat și onorarii de succes. Mai mult, asigură înregistrarea proiectelor în funcție de industria clientului, departamentul și practica legală de care aparțin, permițând monitorizarea activității în funcție de aceste criterii.
KeyVision aduce în premieră, pe lângă un set de rapoarte detaliate, un tablou de bord care evidențiază grafic situația la zi a firmei, incluzând detalii despre facturare, restanțe, neîncasate, clienți activi, eficiență și productivitate.
„Pentru noi, acest proiect este unul strategic deoarece ne consolidează poziția în zona de vest a țării. În plus, se încadrează în planurile noastre de dezvoltare care vizează extinderea portofoliului de clienți la nivel național. Suntem foarte încântați de colaborarea cu una dintre cele mai importante firme din această regiune și de faptul că am încheiat o nouă implementare de succes în regim Software as a Service (SaaS). Am pledat pentru acest model deoarece asigură accesibilitate ridicată din toate punctele de vedere. Pe de-o parte, KeyVision poate fi utilizată de oriunde, prin intermediul unei conexiuni la internet, pe de altă parte, elimină investițiile inițiale, infrastructura hardware și implementările dificile”, George Bărcun, General Manager SoftVenture.