Xiaomi 12 este (fostul) flagship de dimensiuni reduse de la Xiaomi, acesta aflându-se doar în urma lui 12 Pro.
Prima impresie
Telefonul este ceva mai mic la dimensiuni față de predecesorul său, Xiaomi 11, dat fiind că acum majoritatea producătorilor produc iar telefoane de dimensiuni mai mici. Telefonul cântărind doar 180 de grame și având o grosime de 8.2 mm
Telefonul are la bord cel mai nou Snapdragon 8 Gen 1, construit pe un proces de 4nm. Acest procesor este acompaniat de 8GB RAM LPDDR5 și 256GB stocare UFS 3.1 (cel puțin în cazul variantei primite de către noi). Cu aceste componente, telefonul a atins un scor foarte aproape de bariera de 1 milion de puncte în AnTuTu, mai specific 985.000 de puncte, iar în Geekbench 5, acesta a obținut un scor de 3565 în testul multi-core și 1178 în testul single-core.
Încărcarea se face cu încărcătorul din cutie la 67W, ceea ce înseamnă că bateria de 4500 de mAh se va încărca complet în mai puțin de 40 de minute. De asemenea, telefonul suportă încărcarea wireless la 50W, unde o încărcare de la 0% la 100% durează sub o oră.
Ecran și audio
Telefonul este înzestrat cu un ecran de 6.28 inch cu o rată de refresh de 120Hz, luminozitate de până la 1100 de niți. De asemenea, ecranul este certificat Dolby Vision și HDR10+, protejat de Gorilla Glass Victus, iar acesta a primit un calificativul A+ (foarte bun) de către cei de la DisplayMate.
Sistemul de difuzoare de pe telefon sunt făcute în colaborare cu cei de la Harman Kardon, colaborare pe care am observat-o și pe generația trecută, aceste difuzoare fiind și certificate Dolby Atmos
Foto-video
Telefonul are pe spate un sistem triplu de camere, acestea fiind:
- O cameră principală (wide) de 50MP cu stabilizare optică
- O cameră telefoto de 5MP
- O cameră ultra-wide (cu o deschidere de 123°) de 13MP
Acestea sunt acompaniate de o cameră frontală de 32 de MP.
Telefonul este capabil de filmare 8K până la 24fps, 4K la 30 și 60fps și slow motion până la 1920fps, cu camera principală, iar camera frontală putând să filmeze până la 1080p cu 60fps.
Câteva poze la rezoluția originală sunt disponibile aici – https://tinyurl.com/pozexiaomi12
Concluzii
Xiaomi 12, în varianta primită la test, are un preț de 4199 lei. Varianta de bază este un preț de 3950 (varianta cu 128 GB stocare) – ambele prețuri au fost obținute de pe site-ul www.mi-home.ro, consultat la data de 7 iulie 2022. Telefonul a primit 5 stele din partea noastră.