FreeBuds 5i este o nouă pereche de căști in-ear TWS, care vin cu un preț foarte bun în raport cu funcționalitățile oferite. Un punct forte al modelului de căști este certificarea Hi-Res Audio Wireless și integrarea codecului LDAC.
Prima impresie
Versiunea precedentă a fost testată de noi acum aproximativ 2 ani, iar testul este disponibil aici: https://itchannel.ro/review-huawei-freebuds-4i/. În comparație cu versiunea precedentă, căștile sunt mai ușoare și zona de “stem” (așa zisele codițe) sunt semnificativ mai scurte. Pentru prima dată textura carcasei este marmorată, în comparație cu versiunile precedente care aveau un aspect lucios.
Funcționalități
Timpul de redare (autonomia) cu carcasa a crescut cu 6 ore față de versiunea precedentă – 28 de ore versus 22 de ore versiunea 4i. De asemenea, am lăsat căștile să se încarce timp de 15 minute și am obținut o autonomie de aproximativ 4 ore. Căștile sunt conforme cu standardul IP54, deci pot fi folosite pentru activitățile sportive.
În cazul testului nostru, 5i se aud mult mai bine decât versiunea precedentă. Căștile excelează însă pe zona de joase (bass), dar sună bine pe orice tip de muzică.
Tot în raport cu versiunea precedentă a apărut și certificarea Hi-Res Wireless și codecul LDAC, care aduc îmbunătățiri foarte importante în ceea ce privește calitatea sunetului. LDAC este un codec dezvoltat de Sony, disponibil în resursele open source native ale Android-ului, începând cu versiunea 8. Codecul permite transmisiunea unu sunet de înaltă calitate, prin intermediul unei conexiuni Bluetooth, până la 990 kbps la 24 biți.
Active Noise Cancelingul (ANC) asigură atenuarea sunetului de fundal de până la 42 dB. Cele trei moduri de ANC sunt: Ultra pentru mediile cele mai zgomotoase (transport public), General (intermediar) și Cozy (atunci când nu este necesar un nivel de atenuare ridicat).
Conectivitate
Căștile beneficiază de cea mai noua versiune a standardului Bluetooth, BT 5.2. Este de notat si functionalitatea de dual connection, functie care asigură conectarea cu doua dispozitive simultan, făcând tranziția dintre telefon și un laptop facilă.
Toate setările căștilor se fac din aplicația AI Life, disponibilă în AppGallery. Aici puteți seta modul de ANC, având și posibilitatea de a realiza setări pe zona de gesturi.
Ca orice pereche bună de căști, și căștile de la Huawei au câteva gesturi simple pentru a controla muzica sau a răspunde ușor la telefon.
Câteva gesturi sunt:
- Apăsare lungă pe coada oricărei dintre căști schimbă setările ANC;
- Un swipe în sus sau în jos, controlează volumul;
- apăsare dublă a codiței oricărei căști, dă play / pauză la melodie, existând și posibilitatea altor configurări din AI life pentru aces gest.
Concluzii
Căștile au primit 5 stele din partea noastră și calificativul recomandat. Având în vedere prețul recomandat pe site-ul producătorului – consultat pe data de 11 februarie 2023 – de 420 lei și funcțiile disponibile considerăm că căștile sunt un best buy.