QlikTech s-a poziționat pe primul loc în studiul KLAS „Analiza sistemului de sănătate: Înțelegând piesele puzzle-ului”, fiind considerat furnizorul cu cel mai bun raport calitate-preț, platforma cea mai ușor de folosit și obținând cel mai mare punctaj din punct de vedere al satisfacției clienților. Mai mult decât atât, toți participanții la studiu au menționat că ar cumpăra platforma QlikView și a doua oară.
QlikTech a fost desemnat lider în materie de soluții de Business Intelligence (BI) pentru sectorul de sănătate la nivel mondial, potrivit studiului „Analiza sistemului de sănătate: Înțelegând piesele puzzle-ului” publicat de KLAS, una dintre cele mai importante firme de cercetare din lume, specializată în monitorizarea și raportarea performanței furnizorilor din sistemul medical. Punctajul obținut de QlikTech în acest studiu este bazat pe feedback-ul direct oferit de furnizorii de servicii medicale care au folosit platforma QlikView Business Discovery. De asemenea, punctajul reflectă gradul de performanță al software-ului QlikView în materie de calitate a serviciilor, ușurință în implementare și asistență.
Cu un punctaj general de 85,7, QlikView a fost apreciat pentru soluțiile de tip visual data discovery și s-a situat pe locul întâi prin comparație cu alți furnizori din acest domeniu în ceea ce privește satisfacția clienților și ușurința în utilizare. „Este foarte ușor să procesezi informația din QlikView, iar datele nu trebuie modelate pentru a furniza informații esențiale așa cum se întâmplă în cazul platformelor MicroStrategy și BusinessObjects”, a declarat unul dintre clienții participanți la studiu. Un alt client a menționat că: „O trăsătură principală a platformei QlikTech este faptul că utilizatorilor chiar le place să o folosească. O mare parte a succesului pe care l-am avut prin folosirea programelor de Business Intelligence o datorăm ratei mare de adopție a platformei QlikView din partea utilizatorilor. Practic, după câteva minute, chiar și persoanele care nu au cunoștinte tehnice pot folosi QlikView și sunt încântați să facă acest lucru.”
QlikTech și-a depășit competitorii la indicii de performanță legați de calitatea programelor de training, timpul de răspuns al produsului, livrarea de noi tehnologii, dar, mai important, în special pentru că se ridică de fiecare dată la înălțimea așteptărilor utilizatorilor. Dintre toate companiile analizate, QlickTech este cel mai bine cotat furnizor când vine vorba de raportul calitate-preț. Mai mult decât atât, 100% dintre clienții intervievați au spus că ar cumpăra QlikView din nou și că acesta oferă servicii de asistență de încredere. „Capabilitățile platformei QlikView oferă cea mai bună experiență pentru un consumator final, experiență pe care nu am obținut-o cu ajutorul altor platforme”, a declarat vicepreședintele unui mare furnizor de servicii medicale. „Gradul de satisfacție al utilizatorului este foarte mare, iar aceasta este cea mai bună experiență pe care am avut-o vreodată cu un program de Business Intelligence.”
Consolidarea QlikTech în zona soluțiilor de Business Intelligence de tip self service continuă pe măsură ce furnizorii de servicii medicale din mediul public și privat caută alternative pentru software-urile tradiționale care le rezolvă cu greu problemele legate de volumele mari de date acumulate. Această incapacitate de a agrega, explora și accesa eficient volume mari de date contribuie la apariția diferitor probleme financiare, a cozilor de așteptare, a limitărilor de resurse și crește vulnerabilitatea în fața erorilor medicale. În plus, oamenii cer transparență și industria se îndreaptă către concepte precum medicina bazată pe dovezi (Evidence-Based Medicine – EBM), plata în funcție de performanță (Pay for Performance – P4P), grupuri omogene de diagnostic (Diagnosis-Related Groups – DRG) și planuri de sănătate configurate de pacienți (Consumer-Directed Health Plans – CDHP).
De-a lungul anilor, QlickTech și-a menținut angajamentul de a deveni un standard la nivel global în ceea ce privește modul în care oamenii pot obține informații esențiale din datele pe care le dețin. Cu ajutorul soluției accesibile de Business Discovery de la QlikView, peste 1.000 de furnizori de servicii medicale, de la spitale și sanatorii la furnizori de servicii de îngrijire la domiciliu și servicii ambulatorii, au ales QlikView pentru a-și depăși problemele de Business Intelligence și a îmbunătăți performanța serviciilor oferite.
„Faptul că am fost numiți cei mai buni furnizori de business intelligence pentru sectorul de sănătate ne confirmă faptul că furnizorii de servicii medicale apreciază nevoia de a crea o cultură din luarea deciziilor pe baza unor informații esențiale, având ca scop final îmbunătățirea serviciilor de îngrijire pentru pacienți, creșterea gradului de satisfacție a pacienților, precum și eficiența clinică și operațională,” a declarat Ellen Derrico, Director GlobalMarket Development, Life Sciences & Healthcare, QlikTech. „Recunoașterea KLAS reprezintă dovada că furnizorii de servicii medicale care au ales QlikView au putut să-și depășească problemele informaționale și să-și îmbunătățească performanța organizațională.”
În România, platforma QlikView este disponibilă exclusiv prin Plaut Consulting Romania și rețeaua sa de distribuitori autorizați. Plaut Consulting Romania, subsidiara locală a grupului austriac Plaut Consulting, își desfășoară activitatea sub această denumire de la începutul anului 2010, în urma unui proces internațional de schimbare a identității care a urmat fuziunii la nivel internațional cu compania Acctus. Compania oferă atât servicii de consultanță în IT și management, cât și soluții de optimizare a administrării proceselor de business.