Specialiștii români pot primi cereri de match din partea companiilor în aplicația nPloy
De la intrarea sa pe piață, în luna februarie a acestui an, nPloy a atras mai mulți angajatori români de top care și-au postat ofertele de joburi pe platformă, precum Amazon, Huawei, HRS România, EXL Service, Transavia, Talent Matchmakers, Ukiyo, Lemet și Băneasa Developments.
- Noua funcție le permite candidaților să fie contactați în mod proactiv de către angajatori printr-o simplă invitație trimisă în aplicație (match request), indiferent dacă aceștia își caută activ un loc de muncă sau sunt candidați „pasivi”. Datele lor personale rămân confidențiale până când acceptă invitația angajatorului.
- Statisticile din alte piețe ale UE, unde nPloy a introdus deja funcția sa de recrutare proactivă, arată o rată de acceptare de 28% a invitațiilor trimise de recrutori către candidați.
nPloy, platforma inovatoare de recrutare bazată pe inteligența artificială, cunoscută ca Tinder pentru joburi, lansează soluția de Recrutare Proactivă (Proactive Recruitment). Noul instrument inversează modelul tradițional de căutare a unui loc de muncă, oferind companiilor posibilitatea de a aplica pentru candidați talentați, în timp ce aceștia își pastrează anonimatul.
După lansarea de succes în România, la începutul acestui an, nPloy își propune să simplifice și mai mult procesul de angajare, atât pentru companii, cât și pentru candidați, ajutându-i să-și găsească „perechea” ideală pe baza unor criterii precum așteptări salariale, competențe, experiență, locație, tipul de job vizat etc.
Odată cu introducerea noii funcții de recrutare proactivă, nPloy le permite acum angajatorilor să caute candidați din baza de talente a platformei și să se conecteze cu aceștia. Tot ce trebuie să facă este să le trimită o cerere direct în aplicație (match request), invitându-i să aplice pentru pozițiile deschise. Persoanele care își caută locuri de muncă vor rămâne anonime pe durata procesului, până când acceptă invitația angajatorului.
Statisticile din alte piețe ale UE, unde nPloy a introdus deja funcția de recrutare proactivă, arată o rată de acceptare de 28% a invitațiilor trimise de recrutori, ceea ce ilustrează valoarea acestei funcții în conectarea angajatorilor cu potențiali candidați „pasivi”.
„Suntem determinați să transformăm experiența căutării de locuri de muncă și piața muncii, iar soluția noastră de recrutare proactivă este o dovadă a acestui angajament. Suntem convinși că aceasta aduce beneficii atât persoanelor care își caută joburi, cât și angajatorilor din România, prin simplificarea procesului de recrutare. Observăm că acest lucru se întâmplă și pe alte piețe din UE, unde suntem prezenți, și putem confirma că platforma noastră se aliniază perfect cu nevoile și cerințele actuale ale ambelor părți implicate”, a declarat Konstantin Tzonev, co-fondator nPloy.
De ce preferă candidații recrutarea proactivă
- Căutarea pasivă de locuri de muncă: Acest instrument schimbă regulile pentru cei care nu sunt în căutare activă de job-uri, dar sunt deschiși la noi oportunități. Tot ce trebuie să facă este să aibă un profil complet pe platforma nPloy, astfel încât potențialii angajatori să îi poată găsi cu ușurință.
- Confidențialitate îmbunătățită: În era GDPR, nPloy prioritizează confidențialitatea candidaților, asiguându-le anonimatul până când aceștia decid să aprobe o cerere de match. Această abordare crește securitatea datelor personale și elimină apelurile și mesajele nedorite.
- Control și libertate de alegere: Persoanele în căutarea unui job pot decide dacă doresc să se conecteze cu un potențial angajator. Dacă acceptă cererea de match, se deschide un chat în aplicație, unde pot comunica direct cu recrutorul. Dacă resping cererea, recrutorul nu îi mai poate contacta din nou pentru același post.
Cum își eficientizează angajatorii recrutarea
- Proces rapid și fără efort: Baza de utilizatori nPloy reprezintă o sursă rapidă și eficientă de identificare și contactare a candidaților potriviți, simplificând procesul de recrutare.
- Promovează incluziunea și diversitatea: Recrutarea proactivă permite angajatorilor să se concentreze pe experiența și calificările candidaților, întrucât profilurile sunt anonime, eliminând astfel factori (vârstă, rasă, sex, etc.) care pot genera prejudecăți inconștiente.
- Rentabil: Această funcție este inclusă în planurile de abonament ale nPloy, fără costuri suplimentare, făcând-o o soluție accesibilă pentru întreprinderi de toate dimensiunile.
- Consolidează brandul de angajator: Candidații apreciază când companiile aplică pentru ei, demonstrând o atitudine orientată spre viitor și apreciere pentru oameni. Totodată, această abordare prietenoasă îmbunătățește comunicarea inițială dintre cele două părți.