Gartner a publicat recent studiul Magic Quadrant pentru Cloud Infrastructure as a Service, iar Microsoft a fost numit lider de piață IaaS pentru al doilea an consecutiv. De asemenea, Microsoft este lider și pentru PaaS și pentru stocarea în cloud (Cloud Storage) pe baza studiilor Gartner realizate pentru aceste segmente de piață.

Microsoft este în prezent singurul furnizor care este lider în Magic Quadrants Gartner pentru Cloud Infrastructure as a Service, Application Platform as a Service, Cloud Storage și Server Virtualization. Strategia Microsoft a condus la o creștere semnificativă pentru Azure, cu mai mult de 90.000 de noi abonamente Azure în fiecare lună. De asemenea, peste 57% dintre companiile din Top Fortune 500 utilizează Microsoft Azure.

Astăzi, Microsoft are nouăsprezece centre de date în diverse zone geografice, acestea permițând implementarea și rularea de aplicații mai aproape de clienți. Platforma cloud Microsoft gestionează mai mult de 1 milion de servere.

Inovare în cloud

Inovarea rapidă este la baza strategiei Microsoft și în ultimele 12 luni au fost adăugat platformei Azure peste 500 de caracteristici și servicii. Printre anunțurile recente făcute de Azure se numără:

•             Azure App Service, o soluție cu mare productivitate pentru dezvoltatorii care au nevoie de instrumente pentru a crea aplicații web și mobile;

•             Azure Service Fabric, o platformă care permite dezvoltatorilor și companiilor ISV să construiască servicii de cloud cu un grad ridicat de scalabilitate și personalizare;

•             Azure Resource Manager pentru VMS, stocare și rețele, care permite implementări-șablon pe baza unor aplicații complexe.

Microsoft Dynamics AX

Soluția ERP Dynamics AX, cea mai complexă soluție din portofoliul Microsoft Dynamics, este disponibilă în cloudul Azure. Pentru a implementa AX 2012 R3 pe Azure este utilizat Microsoft Dynamics Lifecycle Services. Lifecycle Services este un spațiu de lucru din cadrul Azure pe care clienții și partenerii îl pot utiliza pentru a gestiona proiecte Microsoft Dynamics AX. Dynamics Lifecycle vă permite să implementați rapid soluția în cloud, folosind mașini virtuale predefinite.

Printre avantajele integrării Microsoft Dynamics AX 2012 R3 în cloud se numără:

  • Reducerea costurilor – Din moment ce nu trebuie achiziționate sau administrate servere “on premises”, Azure asigură un cost mai scăzut de utilizare a soluției.
  • Economie de timp – Instalarea AX pe servere “on premises” poate dura zile, fiind necesară în prealabil configurarea și instalarea serverelor cu soluțiile solicitate pentru funcționarea AX ( Windows Server, SQL Server etc.). Folosind Dynamics Lyfecicle, timpul de instalare în cloud a AX se reduce la câteva ore.
  • Flexibilitate – Cloudul Azure oferă o scalabilitate mult mai bună decât sistemele tradiționale “on premises”.

Microsoft și open source

De aproximativ 10 ani, Microsoft arată un interes constant pentru soluțiile open source și pentru integrarea acestora pe platforma Microsoft Azure. Printre contribuțiile Microsoft se numără: peste 20 de mii de linii de cod la kernelul Linux, contribuții la stiva LAMP (Linux Apache MySQL PHP), peste 1600 de proiecte open source pe CodePles și GitHub etc. Detalii suplimentare, legate de contribuția Microsoft la comunitatea open source pentru perioada 2004 – 2015, sunt disponibile în imaginea alăturată (foto).

De asemenea, Microsoft a susținut și comunitatea locală de open source. În acest context, Microsoft a susținut mai multe ediții LOAD (Linux Open Alternative Day) și a participat la ediția cu numărul 10 a LOAD de anul acesta. Invitat ca vorbitor la LOAD 2015, Adrian Ionescu – Azure Business Development – Microsoft România ne-a declarat: “Microsoft este un susținător al comunității open source, existând în prezent numeroase exemple de integrare cu soluțiile open source a tehnologiilor Microsoft. În prezent, peste 25% dintre serverele care rulează pe platforma Microsoft Azure sunt cu Linux. De asemenea, există un puternic ecosistem de parteneri care oferă soluții pe baza open source și a infrastructurii Azure.”

Azure oferă suportul pentru cele mai răspândite distribuții: RedHat, Ubuntu, CentOS, Debian, Suse Enterpise Server, FreeBSD etc. De asemenea, Microsoft coordonează mai multe proiecte care susțin comunitatea open source. VM Depot este un exemplu de proiect care susține comunitatea și implementarea tehnologiilor open source pe Azure. VM Depot este o colecție de mașini virtuale, construită cu sprijinul comunității, prin intermediul căreia pot fi descărcate mașini predefinite cu tehnologiile open source dorite și implementate pe Azure.

Code Plex este un exemplu de site de găzduire de proiecte open source, oferit de Microsoft. CodePlex cuprinde o mare varietate de proiecte open source bazate pe tehnologii SQL Server, WPF, Windows Forms, ASP.NET și SharePoint. Unul dintre cele mai importante proiecte de pe Codeplex este AJAX Control Toolkit, realizat în urma unei colaborări dintre comunitate și Microsoft.

 

Zitec – integrare MS SQL Azure – PHP

Zitec este o companie de consultanță IT cu sediul în București, România, specializată în dezvoltarea de soluții software personalizate. Din 2003, colectivul Zitec a crescut de la trei pasionați de dezvoltarea aplicațiilor online la 45 de angajați în prezent. Compania are o bună reputație ca dezvoltator de tehnologie LAMP: Linux, Apache HTTP Server, MySQL și PHP.

Situația

Zitec avea nevoie de o bază de date relațională, cloud based, cu sintaxă SQL și interoperabilă cu limbajul PHP, cu ajutorul căreia să dezvolte HotelPeeps Trends, un serviciu de social networking, care pe baza ofertelor obținute în timp real permite utilizatorilor să-și aleagă hotelul în funcție de tendințele în evoluția prețului.

Soluția

Zitec a ales Microsoft SQL Azure pentru gestiunea unui volum mare de date statistice în cadrul aplicației sale dezvoltate în PHP, folosind în acest scop Microsoft Azure Software Development Kit pentru PHP.

Beneficii

•             Scalabilitate maximă fără afectarea performanței

•             Reducerea cu până la 90% a costului cu bazele de date relaționale

•             Reducerea timpului de livrare a serviciului

•             Identificarea unor noi oportunități pentru creșterea veniturilor

 

Flanco – Infrastructura Cloud aduce o nouă dimensiune vânzărilor online pentru retailerul român

Organizația

Flanco este unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de retail românești. Compania gestionează un număr de 97 de magazine mari în toate regiunile țării și are cei mai buni indicatori de performanță la nivel de vânzări pe suprafață magazin și angajat.

Situația

Înaintea celui mai mare eveniment comercial pentru consumatori din România, Black Friday, Flanco avea un site web găzduit pe servere locale a cărui infrastructură nu ar fi făcut față traficului din ziua evenimentului.

Soluția

Flanco a apelat la compania Zitec pentru a dezvolta o aplicație separată, cu o arhitectură optimizată pentru Cloud, care rulează în întregime pe Microsoft Azure.

Beneficii

•             reducere a costurilor de infrastructură cu 80%

•             posibilitatea de a scala cu ușurință în funcție de trafic

•             plată doar pentru resurse folosite

•             timp de downtime foarte mic