Cisco confirmă implicarea deosebită a Kapsch România în construirea unor relații de succes cu utilizatorii tehnologiilor sale

Kapsch România a primit din partea Cisco Systems distincția Cisco Channel Customer Satisfaction Excellence, cea mai înaltă distincție pe care un partener o poate obține în cadrul Cisco Channel Partner Program. Partenerii cu cel mai înalt grad de satisfacție a clienților din cadrul fiecărei regiuni geografice sunt identificați în modulul Cisco Partner Locator de pe site-ul producătorului. Acestor companii le este recunoscut statutul Customer Satisfaction (CSAT) Excellence, care permite beneficiarilor, partenerilor, precum și echipelor de vânzări Cisco să identifice partenerii cu cele mai bune performanțe în termeni de satisfacție a clienților obținute în urma procesului de evaluare la nivel mondial derulat de producătorul american.

Pentru a obține recunoașterea statutului Customer Satisfaction (CSAT) Excellence, partenerii certificați trebuie să îndeplinească sau să depășească obiectivul stabilit pentru regiunea lor geografică, pe baza unui număr minim de răspunsuri la un sondaj efectuat de Cisco în rândul utilizatorilor soluțiilor sale. CSAT se măsoară de două ori pe an (la sfârșitul lunii ianuarie și la sfârșitul lunii iulie), iar rezultatele sunt obținute luând în calcul ca medie ponderată notele primite pentru calitatea serviciilor de suport pre-și post-vânzare furnizate de partener.

În calitatea sa de integrator de tehnologii, Kapsch România este consecvent în urmărirea obiectivului de a pune la dispoziția clienților săi soluții inovative și servicii cu valoare adăugată care să contribuie consistent la susținerea proceselor de afaceri.

Infrastructura de comunicații a depășit statutul de facilitator al afacerii și joacă acum un rol activ vital în viața unei companii. Tehnologiile cloud și cele mobile deschid noi oportunități în derularea proceselor de afaceri și aduc noi provocări în lista responsabililor IT&C din companii.

Jochen Borenich, membru al Consiliului Director al Kapsch BusinessCom, a subliniat: “Kapsch BusinessCom este bine poziționat ca lider în rândul furnizorilor de soluții de rețea. În calitate de Gold Certified Partner în Austria, am construit o relație solidă cu Cisco. Recunoașterea obținută de subsidiara din România constituie un puternic argument în susținerea strategiei noastre de extindere a prezenței în regiunea Europei Centrale și de Est prin parteneriate strategice.”

”Distincția Cisco ne onorează și ne plasează într-un grup restrâns, de elită. Este o confirmare a faptului că în centrul activității noastre se află clientul și problemele sale. Suntem preocupați permanent să dezvoltăm baza de competențe și să convertim bogatul know-how acumulat de specialiștii Kapsch în valoare adăugată pentru clienții noștri,” a declarat Dan Roman, Director General Kapsch România.