O nouă carte de referință în domeniul soluțiilor VoLTE oferă detalii despre strategia prin care operatorii de telefonie mobilă le pot oferi clienților servicii multimedia de calitate în mod corect, stabil și eficient.
Ixia a anunțat lansarea unei colecții de sfaturi și concluzii pe care industria mobilă o poate utiliza pentru a se pregăti pentru următoarea tehnologie wireless importantă pe piața internațională – Voice over LTE (VoLTE). Având la bază numeroase studii și colaborarea cu unii dintre cei mai importanți operatori de telefonie mobilă și furnizori de echipamente de telecomunicații din lume, Ixia a publicat, în premieră, „Validating VoLTE: A definitive guide to successful deployments”, o carte ce examinează atent cele mai mari provocări de implementare și detaliază pas cu pas cum clienții pot livra mai ușor servicii VoLTE de calitate superioară.
VoLTE le dă operatorilor de telefonie mobilă posibilitatea să le ofere utilizatorilor o nouă experiență de conversație prin servicii îmbunătățite de voce, video și servicii intuitive de mesagerie. Cu toate acestea, VoLTE va fi una dintre cele mai complexe tehnologii pe care operatorii au fost nevoiți să o implementeze până în acest moment. Cartea Ixia, disponibilă gratuit, este gândită pentru a le oferi jucătorilor din industria mobilă instrumentele necesare să depășească aceste provocări și să accelereze implementarea VoLTE, asigurând astfel crearea unor servicii VoLTE profitabile și de calitate.
Datorită informațiilor precise asupra potențialelor capcane de care operatorii și furnizorii de echipamente se pot lovi în momentul în care încearcă să implementeze această tehnologie, cartea „Validating VoLTE” oferă sfaturi clare pentru depășirea dificultăților, precum:
Colaborare între furnizori: O rețea VoLTE include multe componente mobile și, de cele mai multe, rețelele sunt susținute de mai mulți furnizori de echipamente, iar operatorii trebuie să fie siguri că toate componentele din rețeaua live vor lucra excelent împreună.
Calitatea serviciilor (QoS – quality of service): VoLTE nu se referă doar la servicii de voce, ci la o combinație complexă de servicii de voce, video și mesagerie. Calitatea serviciilor oferite este definită de posibilitatea de a livra servicii de voce pentru apeluri interurbane la o calitate comparabilă sau superioară celei oferite de rețeaua 3G clasică. Dacă operatorii reușesc să își asigure structura tehnologică corectă, ei vor putea să ofere servicii diferențiate, să creioneze structuri noi de prețuri și să colaboreze sau să intre în competiție cu alți jucători OTT (over-the-top) fără să sacrifice calitatea serviciilor.
Congestionarea rețelelor: În medii urbane dens populate, rețelele wireless pot fi afectate de constrângerile de capacitate. Dacă aplicațiile premium de voce și video nu funcționează corect, reputația operatorilor are de suferit.
Cunoștințele și experiența Ixia includ și soluția de testare a tehnologiei VoLTE, care le oferă clienților posibilitatea să evalueze în mod flexibil și complet performanța, permițându-le operatorilor să implementeze și să opereze cu încredere servicii VoLTE la clasă mondială. Acestea și multe alte provocări și soluții importante sunt discutate pe larg în cartea „Validating VoLTE”. Pentru mai multe informații despre tendințele pieței și implementări VoLTE sau despre modul în care operatorii de astăzi răspund provocărilor, puteți afla vizitând validating-volte.ixiacom.com.
Comentarii din industrie
„În condițiile în care serviciile tradiționale de voce și SMS reprezintă, în continuare, surse importante de venit pentru operatori, VoLTE trebuie să ofere siguranță tehnologică 100%”, a declarat Stéphane Téral, Principal Analyst, Infonetics Research. „Altfel spus, rețeaua trebuie să fie testată corespunzător și validată de la un capăt la altul cu soluții precum cele oferite de Ixia pentru a livra o calitate a serviciilor superioară care să îi facă pe utilizatori să simtă că beneficiază de o experiență mobilă complet nouă.”
„Chiar și în condițiile în care serviciile de date și de web devin tot mai importante în rețelele de telefonie mobilă, serviciile de voce și SMS generează încă aproape 70% din veniturile totale ale operatorilor la nivel global. De aceea, operatorii LTE trebuie să găsească o cale prin care să ofere servicii de voce originale și de calitate în rețele LTE”, a declarat Joseph Zeto, Director of Product Marketing, Ixia. „Înțelegem foarte bine ce este în joc și tocmai de aceea am creat <Validating VoLTE>, astfel încât să ne ghidăm mai bine clienții prin procesul de construcție, testare și livrare a unei rețele VoLTE stabile.”