IBM a accelerat iniţiativa Smarter Computing prin anunţarea unor îmbunătăţiri de performanţă şi eficienţă pentru sistemele tehnice de calcul şi cele de stocare – sistemele care propulsează Big Data.

 Parte din iniţiativa Smarter Computing, IBM a anunţat  o nouă abordare strategică pentru crearea şi administrarea infrastructurilor de stocare prin intermediul automatizărilor şi infuziilor de inteligenţă, precum şi îmbunătăţiri semnificative de performanţă pentru sisteme cheie de stocare şi pentru suita de aplicaţii Tivoli Storage Productivity Center. În acelaşi timp, compania a anunţat primele soluţii ce incorporează software Platform Computing, achiziţionat de IBM la începutul anului. Aceste soluţii vor ajuta o gamă largă de clienţi enterprise să folosească sisteme de calcul tehnice pentru a obţine mai rapid rezultate prin intermediul unor aplicaţii ce necesită resurse de calcul substanţiale pentru a procesa volume mari de date.

“Companiile se confruntă cu volume de date ce cresc exponenţial, atât ca volum dar şi în complexitate”, a precizat Rod Adkins, vicepreşedinte IBM Systems & Technology Group. “Sistemele şi soluţiile de stocare îmbunătăţite anunţate astăzi deţin performanţa, eficienţa şi inteligenţa necesare pentru a procesa Big Data. Acestea sunt sisteme inteligente de calcul ce permit clienţilor să organizeze şi să analizeze datele, astfel încât să înţeleagă mai bine şi să rezolve cerinţele beneficiarilor”.

Sisteme inteligente de stocare IBM pentru sisteme inteligente de calcul

Construcţia şi evoluţia unor infrastructuri de stocare pentru a răspunde mai bine schimbărilor sociale, economice şi de business este critică pentru viabilitatea pe termen lung a fiecărei organizaţii. Pentru a îndeplini această sarcină, companiile au nevoie de o abordare inteligentă asupra sistemelor de stocare – o abordare care exploatează inteligenţa in mod automat pentru a creşte eficienţa, utilizarea şi performanţele sistemelor de stocare, simultan cu reducerea costurilor.

Conform unui studiu realizat de IBM şi IDC, la care au participat peste 300 de directori IT, cele mai eficiente companii au investit cu 50% mai mult în noi proiecte ce au transformat afacerile companiei. Implementând tehnici precum virtualizare, deduplicare, etajare şi catalogare automată, liderii IT pot reduce cu până la 50% timpul petrecut de arhitecţii IT pentru provizionarea sistemelor de stocare. De asemenea, liderii IT pot reduce cu până la 20% costul provizionării.

Administrând peste 256 de petabytes de date ale clienţilor, IBM a construit în ultimii ani un portofoliu de produse şi tehnologii în acest sector iar astăzi a anunţat o abordare formală denumită IBM Smarter Storage. Prin intermediul acestei abordări, clienţii pot crea infrastructuri de stocare ce beneficiază de tehnologii de top precum compresia datelor în timp real şi etajarea automată pentru a obţine performanţe mai bune cu sistemele deţinute, la costuri mai mici.

Pentru a accelera această iniţiativă, IBM anunţă îmbunătăţiri pentru produse cheie. De exemplu, IBM adaugă opţiunea de compresie în timp real pentru IBM Storwize V7000, precum şi pentru IBM System Storage SAN Volume Controller (SVC), sistemul IBM de top pentru virtualizarea soluţiilor de stocare.

Spre deosebire de sistemele tradiţionale de stocare ce comprimă doar datele utilizate mai rar, compresia în timp real disponibilă pe IBM Storwize V7000 şi pe sistemele SVC comprimă datele active cu până la 80%, îmbunătăţind cu până la de cinci ori capacitatea efectivă de stocare (1). Suplimentar faţă de compresia în timp real, IBM a adăugat suport de grupare pentru sistemele-bloc Storwize V7000 ce pot dubla capacitatea maximă a sistemului, atingând 960 de unităţi sau 1,4 petabytes de date.

“Odată cu trecerea la evidenţe electronice şi creşterea dimensiunilor fişierelor de analize medicale, stocarea în centre medicale mari, precum al nostru, devine principala prioritate pentru Big Data”, a precizat Rick Haverty, directorul diviziei de sisteme IT de la Centrul Medical al Universităţii din Rochester. “IBM a recunoscut nevoia de abordare a gestiunii volumelor mari de date într-o manieră strategică, inteligentă, prin intermediul inteligenţei, automatizării şi a capabilităţilor cloud integrate, pentru a obţine performanţe, fiabilitate şi economii mai bune”.

IBM a adăugat îmbunătăţiri de eficienţă şi performanţă şi altor sisteme, printre care se numără:

  • IBM System Storage DS3500, creat pentru organizaţiile mici şi mijlocii şi IBM System Storage DCS3700, creat cu densitate mare pentru medii de calcul de înaltă performanţă, prezintă capabilităţi Enhanced FlashCopy ce rezultă în 50% mai multe instantanee, pentru a mări viteza proceselor de backup; şi capabilităţi de provizionare, ce ajută la creşterea utilizării spaţiului de stocare, simultan cu scăderea costurilor de stocare prin rezervarea unor sectoare neutilizate de memorie, în funcţie de cerinţele aplicaţiilor;
  • IBM Tape System Library Manager (TSLM) este o nouă aplicaţie software ce extinde şi poate simplifica utilizarea bibliotecilor de bandă magnetică IBM TS3500 prin furnizarea către clienţi a unei viziuni consolidate asupra mai multor biblioteci. Sistemul TSLM funcţionează pe baza mai multor generaţii de dispozitive enterprise şi bazate pe LTO pentru a stoca datele într-un singur rezervor de bandă magnetică ce poate fi administrat dintr-un punct central prin intermediul IBM Tivoli Storage Manager;
  • IBM Linear Tape File System (LTFS) Storage Manager este o nouă aplicaţie software ce oferă gestiunea ciclului de viaţă pentru fişiere multimedia, precum fişiere video mari, clienţilor ce folosesc biblioteci de bandă magnetică IBM LTO 5 şi IBM LTFS Library Edition. Prin intermediul acesti aplicaţii, costurile de licenţiere video şi costurile cartuşelor video pot fi reduse substanţial.
  • Noile îmbunătăţiri pentru suita IBM Tivoli Storage Productivity Center (TPC) vor permite organizaţiilor să gestioneze mai bine cerinţele de stocare pentru big data. Prin intermediul unei noi interfeţe bazate pe mediul web, TPC poate schimba radical modul în care managerii IT vizualizează şi administrează infrastructurile de stocare. O nouă caracteristică a TPC este integrarea IBM Cognos, ce oferă raportare şi modelare intuitivă ce pot permite clienţilor să creeze mai uşor rapoarte ad-hoc, personalizate, de înaltă calitate pentru un proces decizional mai bun. TPC este o soluţie simplificată ce furnizează gestiune, descoperire, configurare, performanţă şi replicare într-o singură licenţă.

Suplimentar faţă de aceste noi îmbunătăţiri, IBM va avansa abordarea Smarter Storage în viitor, atunci când va anunţa planurile de a extinde capabilităţile IBM Easy Tier către dispozitive SSD pentru a ajuta clienţii să coordoneze migrarea datelor între sistemele cu disc şi servere. IBM Easy Tier transferă automat datele către cel mai adecvat mediu de stocare, printre care se numără niveluri multiple de discuri şi dispozitive SSD, în funcţie de politici şi activitate.