Geodis Calberson Romania, unul dintre liderii pieței de transport și logistică, a implementat Infor SunSystems pentru a automatiza procesele financiare din cadrul organizației. În plus, sistemul, implementat de LLP Romania, a asigurat o bună integrare cu aplicațiile de gestionare a transporturilor și a depozitelor folosite de companie.

“Infor SunSystems este un sistem financiar extrem de flexibil, răspunzând nevoilor specifice pentru un număr mare de companii din domenii extrem de diverse: logistică, industria farmaceutică, hoteluri, media, asigurări, leasing, oil & gas, servicii profesionale ș.a. În cazul implementării de la  Geodis Calberson RomaniaInfor SunSystems s-a dovedit a fi  soluția ideală datorită posibilităților multiple de integrare cu alte soluții. ” – a declarat Ioana Rențea, Infor Services Manager – LLP  România.

Geodis Calberson Romania are o infrastructură IT complexă, care presupune mai multe soluții informatice destinate gestionării tuturor componentelor logistice (transporturi, depozite etc.), precum și o soluție financiară – Infor SunSystems – dedicată integrării tuturor acestor aplicații.  Infor SunSystems a asigurat integrarea perfectă cu sistemele utilizate de Calberson pe partea de logistică, reducând semnificativ timpul pentru operarea tranzacțiilor în aceste sisteme.

“În ceea ce privește beneficiile soluției Infor SunSystems, putem face un top al celor mai importante trei avantaje ale produsului. În primul rând, este importantă conexiunea și integrarea bidirecțională dintre GETrans și Infor SunSystems. Având în vedere că emitem sute de facturi pe lună în zona de transporturi, integrarea celor două sisteme reduce semnificativ timpul de operare a tranzacțiilor și de procesare a informațiilor financiar contabile. În al doilea rând, vorbim despre suportul pentru modificările legislative. De exemplu, odată cu modificările legislative legate de TVA, de la începutul anului, am beneficiat de un suport important din partea LLP. De asemenea, instrumentul de BI Infor Q&A este foarte ușor de utilizat și ne permite să gestionăm propriile rapoarte în funcție de criteriile dorite, fără a fi necesar sprijinul unui specialist IT.” – a declarat Claudia Tiloi, Chief Financial Officer, Geodis Calberson Romania.

LLP România este de peste 15 ani cel mai cunoscut partener din România pentru produsele Infor Financial Management și singurul Infor Gold Partner din regiune. Compania a realizat numeroase implementări ale soluţiei, printre clienţii săi regăsindu-se: Grupul GRIVCO, UPC Romania, Accor Services (Edenred), Grand Hotel Marriott, Philip Morris, Realitatea Media, HBO, ALICO (AIG Life), Avon Cosmetics, BRD Sogelease,  Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Europharm Holding – GSK,  KPMG Romania, Shell Gas Romania, OMV-Petrom, Mccann Erickson etc.