Piaţa de comerţ electronic din România are o valoare totală de 650 milioane de euro în 2012 şi creşte anual în medie cu 17%[1].
Pentru a veni în întâmpinarea acestei tendințe, Ymens lansează soluţia cloud eMagazin, destinată afacerilor care vizează integrarea noilor canale de vânzare. Prin această soluţie de comerţ electronic comenzile pot fi plasate şi plătite oricând, 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână. Extinderea afacerii în mediul online înseamnă un nou mod de a aborda potenţialii clienţi şi poate contribui semnificativ la creşterea volumului de vânzări.
Utilizând soluția eMagazin de la Ymens, companiile mici şi mijloci pot crea foarte uşor propriul magazin online, în doar câteva minute și fără cunoștințe tehnice. Soluţia se adresează atât noilor antreprenori cât și companiilor care au deja vânzări în mediul offline. Cu eMagazin, costurile de operare a magazinului online sunt minime. Se reduc riscul și investiţiile în planificarea deschiderii de noi puncte de desfacere, în analizele de costuri și în căutarea spaţiilor necesare sau negocierea chiriilor.
Bogdan Padiu, General Manager TeamNet: „Se preconizează că, în următorii 4 ani, românii vor cheltui în total peste un miliard de euro în cumpărături online. Soluţia de e-commerce în cloud pe care o oferim este o oportunitate pentru companiile mici şi mijlocii să atragă un procent cât mai mare din această sumă prin dezvoltarea propriilor magazine online.”
Prin eMagazin se pot efectua plăţi imediat, prin integrarea cu cele mai sigure sisteme de procesare a cardurilor. Adoptarea acestei soluţii de e-commerce înseamnă pentru IMM-uri şi oportunitatea unor contracte avantajoase cu firme de curierat ceea ce duce la servicii mai bune în beneficiul potenţialilor clienţi.
Soluţia eMagazin este rezultatul colaborării dintre Ymens şi ShopMania. Acest parteneriat urmăreşte livrarea de soluţii e-commerce pentru un număr din ce în ce mai mare de clienţi din sectorul IMM.
Arthur Rădulescu, Director General ShopMania Net: „eMagazin vine în întâmpinarea business-urilor offline care vizează extinderea canalelor de vânzare pe zona online, celor care operează deja un magazin online, dar și-au propus să dezvolte o nouă platformă, dar şi celor care explorează avantajele comerţului online. Soluţia eMagazin liberalizează practic e-commerce-ul, prin simplificarea procesului de construire a magazinului online, prin costuri reduse şi prin funcţionalităţile integrate care permit nu doar crearea, ci şi creşterea şi dezvoltarea unui business de comerţ online”.
Soluţia cloud rezultată din colaborarea Ymens şi ShopMania oferă opțiuni ample de personalizare grafică a magazinului online, precum şi 100 de variante de design incluse. Setările sunt simple şi nu necesită cunoştinţe avansate. De asemenea, pentru modificări complexe, designul poate fi editat la nivel de template. Următorul pas este doar actualizarea ofertei de produse.
Călin Butunoi, General Manager Ymens: „Cu soluţia eMagazin întâmpinăm nevoile IMM-urilor, din ce în ce mai atrase de beneficiile comerţului electronic. Managerii români au înţeles foarte bine potenţialul de dezvoltare a afacerii pe care îl oferă un magazin mereu accesibil prin internet. Soluţia în cloud cu care răspundem acestor nevoi este rapidă, practică și eficientă, în linie cu ambiţiile online ale business-urilor româneşti.”
Odată cu trecerea la modelul de comercializare online prin intermediul eMagazin, IMM-urile beneficiază nu numai de o serie de funcționalități avansate de e-commerce, dar și de vizilibitate crescută în căutarile online. Plasarea ofertelor din eMagazin în primele pagini ale motoarelor de căutare este susţinută de optimizările implementate de experți.
[1] Conform unui studiu PwC din octombrie 2012. Grafic în ataşament.