Hyperhuman primește o investiție de 500.000 de euro cu scopul de a crea o platformă digitală pentru publicarea și monetizarea de conținut pentru industria de fitness. Runda a fost condusă de EGV, cu participarea Sparking Capital și Simple Capital. Echipa DLA Piper a furnizat asistența legală la această tranzacție.

Noua paradigmă de “a te antrena oricând și oriunde” a dat naștere unui nou val de produse fitness, atât de tip hardware, cât și software. Astfel, s-a creat o cerere imensă de conținut digital, însă acest tip de conținut este încă dificil și extrem de scump de produs. Impactul este resimțit din plin de produsele fitness pentru că lipsa personalizării și a diversității duce implicit la pierderea clienților.

Bogdan Predușcă, Hyperhuman CEO & Co-founder

“Dan, David și cu mine ne-am lovit de aceste provocări pe parcursul ultimilor ani, atât din perspectiva de pasionați de fitness, cât și din experiența noastră de la Fitbit, Vector Watch și getFittter. Tehnologia noastră de video AI rezolvă această problemă dificilă pentru industrie,” spune Bogdan Predușcă, CEO și co-fondator la Hyperhuman.

Hyperhuman ajută antrenorii de fitness să creeze antrenamente video de calitate în doar câteva minute simplificând considerabil procesul de producție și editare a conținutului. Cu aplicația de la Hyperhuman, antrenorii înregistrează scurte clipuri video cu mișcările principale, tehnologia AI generând automat antrenamentele video și teasere pentru social media. Produsul este momentan în stadiul beta, oferind acces unui grup restrâns de antrenori, iar lansarea versiunii publice ar urma să aibă loc în primăvara acestui an.

“Ajutăm antrenorii să exceleze în domeniul lor de activitate prin crearea și distribuirea de conținut de calitate și le promitem că produsul va avea permanent și o versiune gratuită. În acest an avem ca obiectiv ca Hyperhuman să devină un produs de neînlocuit pentru antrenorii de fitness și un jucător important în industrie. Suntem încântați să anunțăm că am finalizat prima rundă de finanțare condusă de Early Game Ventures, la care s-au alăturat Sparking Capital și Simple Capital, care ne va ajuta să redefinim modul în care conținutul de fitness este produs, personalizat și monetizat. Investiția sprijină crearea și extinderea tehnologiei noastre AI, lansarea produsului și atingerea unei mase critice de utilizatori,” adaugă Bogdan Predușcă.

Dan Călugăreanu – partener EGV: “2021 va fi un an de boom pentru aplicațiile de fitness. La EGV am văzut o mulțime de aplicații de la numeroase startup-uri, dar acum am găsit și diferențiatori uriași pentru a investi: o echipă superprofesionistă condusă de Bogdan Predușcă și o abordare nouă bazată pe înțelegerea și prelucrarea conținutului video cu ajutorul AI. Cum să nu te alături proiectului?”

Bogdan Predușcă este fost product leader la Fitbit și antreprenor cu peste 17 ani de experiență în tehnologie. În această misiune i se alătură David Teodorescu, fost design lead la Fitibit și Dan Nica, fost group product manager la o companie fintech și care, în trecut, a mai fondat getFittter împreună cu Bogdan, un start-up din domeniul fitness.

Iată un video demonstrativ al motorului AI folosit de Hyperhuman: