HP a anunțat lansarea HP t820 Flexible Series Thin Client, cea mai puternică soluție HP de tip thin client, menită să vină în sprijinul companiilor prin performanță, securitate și o capacitate de administrare excepţională.

HP a anunțat de asemenea că va oferi suport pentru noile plăci video NVIDIA® GRID™ ale serverelor blade pentru grafică HP WS460c Generation 8 (Gen8). Conceput pentru a reduce costurile per utilizator și pentru a spori performanța grafică în mediile virtuale, HP WS460c – combinat cu HP Multi-GPU Carrier, un adaptor grafic ce permite conectarea a până la opt utilizatori pe blade – oferă cel mai cuprinzător pachet pentru grafică pe server blade.

“În ultimul timp se constată o cerere tot mai mare de procesare quad-core și grafică multimedia pe thin clients,” a afirmat Jeff Groudan, Marketing Director, Thin Clients, HP. “Prin HP t820, oferim o soluție avansată de tip thin client, venind astfel în sprijinul companiilor care au nevoie de viteză de procesare și performanță ridicată pentru cele mai solicitante aplicații.”

Securitate maximă, putere și grafică optimizată

Clientul Thin HP t820 Flexible oferă grafică puternică și performanță ridicată combinate cu securitatea la nivel de întreprindere, garantând securizarea informațiilor confidențiale pe server, chiar și în cazul în care dispozitivele sunt deteriorate, pierdute sau furate.

HP t820 le oferă beneficii organizațiilor din domenii care au nevoie de putere de procesare ridicată pentru a rula aplicații specializate, domenii precum: tranzacţii financiare, arhitectură, inginerie și agenții militare sau guvernamentale.

HP t820 prezintă caracteristici îmbunătățite, precum:

 

  • Un procesor puternic – Intel® Core™ i5 sau Intel Pentium®.(1) HP t820 este de opt ori mai rapid decât HP t610 Flexible Thin Client și suportă un volum mare de date și aplicații multiple simultan, permițându-le astfel angajaților să își sporească productivitatea prin vizualizarea datelor pe mai multe monitoare.
  • Securitate la nivel de întreprindere prin rețea pe fibră optică, tehnologie Intel® vPro™, BIOS implementată în conformitate cu liniile directoare ale NIST și un chipset TPM.Autentificarea și conexiunile înainte de pornirea sistemului de operare le permit utilizatorilor din domenii private să se autentifice în siguranță în rețeaua lor protejată.
  • Port  VGA și DisplayPort 1.2 încorporate, pentru o funcționalitate îmbunătățită. Porturile suplimentare oferă posibilitatea tranziției la noi tehnologii, asigurând compatibilitatea între monitoarele cu tehnologie existentă și cele cu tehnologii viitoare. HP t820 poate fi conectat concomitent la trei monitoare mari în configurația inițială, iar cu placa video AMD Radeon HD 7650A MXM și unul sau mai multe hub-uri de porturi DisplayPort multistream, poate suporta până la șapte monitoare de înaltă definiție (HD).
  • O experiență a utilizatorului îmbunătățită, cu ajutorul HP Velocity. Software-ul HP Velocity de management al performanței rețelei, livrat împreună cu HP t820, se adaptează automat la schimbările survenite în rețea și optimizează utilizarea acesteia, pentru a limita întreruperile atunci când utilizatorii folosesc aplicații de comunicare în timp real.
  • Suport pentru protocoale multiple pentru Microsoft și VMware. HP t820 este certificat VMware Horizon View și RFX pentru sistemele de operare Microsoft Windows® Embedded Standard (WES) 7 E, oferindu-le astfel utilizatorilor flexibilitatea de a instala și gestiona soluțiile cu mașini virtuale adaptate la nevoile acestora.

Noi soluții grafice virtuale de înaltă performanță

HP a îmbunătățit serverul blade pentru grafică HP WS460c Gen8 cu noi plăci video NVIDIA GRID optimizate pentru mediile virtuale. Fiind prima tehnologie lamelară ce permite conectarea a mai mulți utilizatori grafici pe blade în mediu virtual, serverul HP WS460c Gen8 cu NVIDIA GRID sau Multi-GPU Carrier reduce costurile per utilizator, oferind totodată un nivel de performanță grafică nemaiîntâlnită pentru utilizatorii de masini virtuale. Adaptoarele pentru plăcile video NVIDIA GRID K1 și K2 permit de asemenea conectarea mai multor utilizatori cu calculatoare cu aplicații media multiple sau grafică high-end la un singur server, conferind capacitate grafică fiecărei mașini virtuale.