FinanceProfessionals.ro este primul site de joburi din România dedicat în exclusivitate profesioniştilor din domeniul financiar. Noua platformă şi-a început activitatea în luna iunie 2012 și se adresează profesioniştilor din domeniul financiar aflați la orice nivel de carieră, de la absolvenţi la management de top, din toate sectoarele de activitate. Site-ul colaborează cu numeroase organizaţii de top, precum și cu firme de recrutare şi executive search.
FinanceProfessionals.ro este primul site de joburi din România dedicat în exclusivitate profesioniştilor din domeniul financiar. Noua platformă specializată în promovarea joburilor din domeniul financiar şi-a început activitatea în luna iunie 2012. Site-ul colaborează deja cu numeroase organizaţii de top, ce includ importante firme de audit şi consultanţă, bănci, companii multinaţionale, dar şi afaceri antreprenoriale mici şi mijlocii. De asemenea, site-ul furnizează și pachete de servicii personalizate firmelor de recrutare şi executive search.
Serviciile oferite de FinanceProfessionals.ro constau în promovarea eficientă a proiectelor de recrutare şi accesul către grupul de candidaţi ţintă prin canale multiple, ce includ anunţuri, alerte de job prin e-mail, legături cu mediile sociale inclusiv LinkedIn, Facebook şi Twitter, minisite-uri personalizate şi campanii de recrutare dedicate. FinanceProfessionals.ro utilizează o tehnologie modernă ce este îmbunătăţită în mod constant, facilitând astfel furnizarea unor servicii menite să asigure atragerea şi fidelizarea candidaţilor şi angajatorilor.
„Strategia noastră este de a ne diferenţia în primul rând prin calitatea joburilor și a CV-urilor, cu scopul de a deveni platforma de referinţă în domeniul financiar atât pentru candidaţi cât şi pentru angajatori şi firmele de recrutare” a declarat Nadir Ali, fondator al site-ului de recrutare.
Până în prezent, după primele trei luni de activitate, site-ul a înregistrat:
– 70 de anunţuri de joburi exclusiv în domeniul financiar
– mai mult de 23,000 vizitatori unici şi peste 140,000 de pagini vizitate
– peste 2,200 aplicaţii la anunţurile companiilor
– 38% din candidaţii înscrişi în baza de date sunt la nivel de management (directori financiar, manageri de departament)
– peste 1,400 candidaţi înregistraţi pentru alerte e-mail.
FinanceProfessionals.ro se adresează profesioniştilor din domeniul financiar aflați la orice nivel de carieră, de la absolvenţi la management de top, din toate sectoarele de activitate. Printre categoriile de locuri de muncă promovate se numără poziții de top management, raportare financiară, controlling, audit financiar, audit intern, consultanță în management, contabilitate, analiză financiară, taxe, evaluări, insolvenţă, managementul riscului, fraudă, bugetare şi planificare, trezorerie, management de proiect şi altele.
FinanceProfessionals.ro este proprietatea Career Point SRL, firma infiinţată de către doi antreprenori români cu experiență in domeniul financiar și al resurselor umane. Nadir Ali are peste 14 ani de experiență în audit și consultanță de management din care 10 ani în cadrul unei firme din Big Four, iar Radu Văcărelu are 13 ani de experienta in resurse umane si recrutare, atât în cadrul unor firme de recrutare și executive search, cât și a unor companii multinaționale din domeniul telecomunicațiilor, energiei si ingineriei.