O NOUA perspectiva asupra pietei romanesti de solutii IT
Se stie. De multe ori, ca ‚insider’ avem o perpectiva subiectiva, oarecum limitata asupra ceea ce ne inconjoara, dat fiind ca – traind zi de zi in acel…
Se stie. De multe ori, ca ‚insider’ avem o perpectiva subiectiva, oarecum limitata asupra ceea ce ne inconjoara, dat fiind ca – traind zi de zi in acel…
Domeniul securității este unul dintre cele mai dinamice domenii IT, înregistrând printre cele mai importante evoluții calitative și cantitative la nive…
LifeSize s-a impus drept una dintre companiile inovatoare în domeniul soluțiilor de teleconferință. În anul 2005, LifeSize a lansat prima soluție High …
Intentia VEACOMP, declarata inca de anul trecut a fost sa isi puna cat mai bine in practica valoarea de „know-how”; nu numai in cadrul retelei de parte…
VERACOMP a organizat joi, 29 octombrie, evenimentul anual dedicat partenerilor sai, aflat la a doua editie „IT – OUT OF THE BOX”. Editia 2015 a avut ca…
VERACOMP va organiza miercuri, 30 septembrie, la Athene Palace Hilton, un seminar dedicat solutiilor profesionale de telecomunicatii. Scopul evenimentu…
Pe parcursul zilelor în care am redactat acest articol, agențiile de presă anunțau că hackerii au preluat controlul asupra rachetelor Patriot stațion…
DAAS a intrat pe piata romaneasca inca din anul 1993, fiind unul dintre pionierii industriei HoReCa in furnizarea de servicii si echipamente profesiona…
Veracomp a semnat recent acordul prin care devine distribuitor autorizat WhiteHat in Romania incepand cu iunie 2015. Recentul acord de distributie va p…
Criza a afectat dramatic foarte multe dintre companiile care activează pe piața IT&C locală. Veracomp, prezentă de 8 ani pe piața autohtonă, este u…