Trupa de teatru formată din angajații sediului din București al Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, a jucat pe scena teatrului Luceafărul din Iași piesa de teatru „O noapte furtunoasă”, de I.L.Caragiale. Scopul evenimentului a fost unul caritabil, banii strânși urmând a fi donați Fundației Iosif, care se ocupă de îngrijirea copiilor ce provin din familii defavorizate.

Aceasta este cea de-a doua reprezentație a trupei de teatru Endava, debutul având loc la București, iar din distribuție fac parte: Victor Isopescu (Jupân Dumitrache), Dan Ionescu (Nae Ipingescu), Alexandru Bostan (Chiriac), Cristi Pigulea (Spiridon), Francesco Giovanne (Rică Venturiano), Roxana Farcaș-Frumușanu (Veta), Alexandra Sava (Zița), Aurelia Galan (sufleur).

Trupa de teatru Endava București a fost înființată în urmă cu șase luni, la inițiativa Oanei Manea, Talent Management Business Partner în cadrul centrului de dezvoltare Endava din București. Experiența în companie a membrilor trupei de teatru variază între șase luni și un an și jumătate.

”Totul a început în urmă cu aproape jumătate de an, când eu și colegii mei nu am stat mult pe gânduri și ne-am înscris în trupa de teatru, fără să știm exact ce va urma să se întâmple. Din fericire, cum în domeniul IT majoritatea oamenilor sunt creativi, cred că teatrul nu poate decât să vină în completarea acestui context”, a declarat Victor Isopescu, Head of Testing în centrul Endava din București.

La spectacolul de teatru au participat mai mult de 200 de persoane: angajați Endava, prietenii și familiile acestora, dar și copiii de la Fundația Iosif.

În urma reprezentației de la Iași la fost strânsă o sumă de peste 3.600 lei, ce va fi redirecționată către Fundația Iosif, care oferă sprijin şi asistenţă copiilor aflaţi în nevoie şi familiilor acestora. Fundația organizează activități de afterschool, evenimente speciale, proiecte de învățare, precum și activităţi de informare și consiliere psihologică pentru copiii ce provin din familii defavorizate. Banii strânși de Endava vor fi folosiți pentru a cumpăra cadouri de Moș Crăciun copiilor, cadouri pe care aceștia le vor primi pe 18 decembrie, la serbarea anuală de Crăciun.

Angajații Endava participă înainte de Crăciun la activități interne în scopuri caritabile

De altfel, în fiecare an, atât de Crăciun cât și cu orice altă ocazie care se ivește, Endava se implică în activități caritabile și susține diferite cauze, prin intermediul activităților interne. Acțiunile de acest fel au loc în fiecare dintre centrele Endava din țară.

“Este o tradiție deja ca, odată cu venirea lunii decembrie, în fiecare locație Endava să se organizeze un fel de târguri de Crăciun, Cooking Weeks.  Unii colegi pregătesc acasă dulciuri şi le aduc la birou, iar banii de la colegii care cumpără dimineața devreme dulciurile sunt strânşi ca donaţie și direcționați către un caz social”, a declarat Marina Uliniuc, Talent Management Coordinator în cadrul centrului Endava din Iași.

În urma acțiunilor caritabile organizate în anii anteriori, Endava a susținut Fundația Iosif și diferite instituții care se ocupă de ajutorarea copiilor abandonați. În general, în cadrul activităților cu scopuri caritabile organizate în Endava, în afară de contribuţia companiei, cel mai mult contează implicarea angajaţilor care aleg împreună cauza susținută.