Diversitatea accesoriilor inteligente disponibile pe piață face ca respectarea unui program de fitness să fie mai simplă ca oricând. În acest sens, echipa ThePhoneGeeks a EuroGsm vine cu o serie de recomandări de accesorii și aplicații care monitorizează activitatea zilnică a utilizatorilor, astfel încât aceștia să se poată menține în cea mai bună formă fizică.

„Brățările fitness sunt dispozitivul ideal pentru monitorizarea activității zilnice, prin sincronizarea rezultatelor obținute cu telefonul mobil. Având un design modern și un display OLED, pe unele modele, acestea monitorizează timpul, distanța parcursă, numărul de pași, caloriile arse, orele de somn și, bineinteles, progresul realizat. Mai mult, unele dispozitive permit preluarea sau respingerea apelurilor și afișează numărul/numele apelantului”, a spus Dan Badea – ThePhoneGeeks.

Potrivit acestuia, majoritatea brățărilor smart disponibile pe piață, precum MyKronoz ZeWatch2, MyKronoz ZeBracelet2, Fitbit Flex sau SBS Health Sport sunt compatibile atât cu Android cât și cu iOS, respectiv cu PC sau Mac, permițând sincronizarea datelor indiferent de sistemul de operare.

Un alt accesoriu util sportivilor este și pedometrul Fitbit Zip, care urmărește activitatea zilnică, monitorizând caloriile arse, numărul pașilor efectuați sau distanța parcursă. Se poate sincroniza prin aplicațiile Fitbit de pe iOS sau Android direct cu telefonul sau tableta, astfel încât progresul să poată fi vizualizat fără introducerea unor date suplimentare.

Cei interesati de un astfel de dispozitiv, pot beneficia de reduceri de până la 75%, până în data de 25 martie, la brățările MyKronoz ZeBracelet2, ZeWatch2 și Sony SWR10, în magazinele EuroGsm, la încheierea oricărui tip de abonament de voce sau de date, în valoare de minim 12 euro.

„Anul 2015 va fi cu siguranță dedicat accesoriilor smart, ceasurilor inteligente cu precădere, acestea fiind mereu la îndemană și utile. Dacă până în 2014 ofertele EuroGsm era construite în jurul smartphone-urilor și tabletelor, anul acesta dăm startul în piață cu o ofertă extrem de bună la smartwatch-uri”, a declarat Cristina Szabo, Manager de Marketing EuroGsm.

Aplicații pentru pasionații de fitness

În afară de accesoriile inteligente, amatorii de mișcare au la dispoziție și aplicații care monitorizează activitatea fizică. Astfel, Google Fit oferă o imagine de ansamblu asupra progreselor înregistrate, monitorizând activitățile precum alergarea, mersul pe bicicletă sau mersul pe jos.

„În ceea ce privește dietele, o aplicație care ajută la controlul greutății este Calorie Counter – MyFitnessPal. Aceasta oferă acces la o bază de date ce include 5.000.000 de alimente, pentru a putea calcula caloriile necesare pentru o siluetă de invidiat”, a mai precizat Dan Badea.

Printre alte aplicații care transformă telefonul mobil într-un instrument de monitorizare a activității zilnice se numără și Fitbit sau Garmin Fit.